Sari direct la conținut

Un deținut aflat în permisie a amenințat că se aruncă de la etajul 7 al unui bloc / Imagini cu bărbatul, publicate de ministrul Justiției

HotNews.ro
Poliția Română, Foto: Shutterstock
Poliția Română, Foto: Shutterstock

Un deţinut de la Penitenciarul Craiova-Pelendava, aflat în permisie pentru o zi şi băut fiind, a ameninţat miercuri că se aruncă de la etajul al șaptelea al unui imobil, nemulţumit că nu se judecă mai repede cererea sa de eliberare condiţionată. Incidentul a fost anunțat pe Facebook de către ministrul Justiției, Alina Gorghiu, care a publicat și imagini cu bărbatul, după ce a fost convins de polițiști să renunțe la protest.

  • „Astăzi, 26 iulie 2023, Penitenciarul Craiova-Pelendava a fost informat de către organele de poliţie ale IPJ Dolj despre faptul că o persoană, aflată în stare de ebrietate, de aproximativ 50 de ani, aflată la etajul 7 al unui imobil pe raza municipiului Craiova, ameninţă cu acte suicidale, pe fondul nemulţumirii cauzate de amânarea termenului în vederea liberării condiţionate.
  • Deţinutul fusese recompensat cu permisiunea ieşirii din penitenciar pentru durata a 24 de ore, clasificat în regimul deschis de executare a pedepsei privative de libertate.
  • Mulţumesc MAI şi personalului Penitenciarului Craiova Pelendava. Deţinutul a fost convins să renunţe la intenţiile sale, fiindu-i acordate îngrijirile medicale la faţa locului. Genul acesta de evenimente produse de persoane private de libertate fac parte din activitatea curentă a poliţiştilor de penitenciare. Le mulţumesc pentru profesionalism”, a scris Gorghiu pe Facebook.

Ea a publicat și imagini cu bărbatul, după ce a fost convins de polițiști să renunțe la protest.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro