Un dosar in care este acuzat Ioan Avram Muresan, retrimis la instanta suprema
Dosarul in care fostul ministru al agriculturii si alimentatiei, Ioan Avram Muresan, este acuzat de deturnare de fonduri va fi retrimis la Inalta Curte de Casatie si Justitie, au decis luni magistratii Tribunalului Bucuresti, informeaza site-ul Mediafax.
Decizia Tribunalului Bucuresti este definitiva.
Magistratii au admis astfel cererea formulata de procurorul de sedinta, care a sustinut ca tribunalul nu este competent sa judece procesul deorece, la momentul savarsirii faptei de care este acuzat, Muresan ocupa functia de ministru.
Avocatii lui Muresan au invocat, la randul lor, trimiterea dosarului catre procurori pentru refacerea urmaririi penale, pe motiv ca este necesara solicitarea avizului pentru cercetarea unui ministru.
Procurorii anticoruptie au obtinut un aviz de la Presedintia inainte de declansarea urmarii penale impotriva lui Muresan.
Fostul ministru este acuzat de deturnare de fonduri in legatura cu destinatia unui imprumut extern acordat de autoritatile americane. Dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului Bucuresti in iulie 2005, dupa ce Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ), instanta desemnata sa judece cazul, a pus in discutie competenta sa de a judeca procesul.
Muresan a fost trimis in judecata impreuna cu alte trei persoane in decembrie 2003, procesul fiind intai judecat de instanta supreama iar dupa un an si jumatate de Tribunalul Bucuresti.