Sari direct la conținut

Un fost prefect de Dambovita acuza ca peste 10.000 de locuitori din judet au baut apa nefiltrata direct din raul Ialomita

HotNews.ro

Fostul prefect de Dambovita Iancu Caracota acuza ca, timp de trei luni, 10.000 de locuitori din nordul judetului au baut „apa nefiltrata”, furnizata „direct din raul Ialomita” si cere deschiderea unui dosar penal, in replica actualul prefect spunand ca toate analizele la apa au iesit in parametri, relateaza Mediafax.

Fostul prefect al judetului Dambovita Iancu Caracota, in prezent presedinte al PDL Targoviste, a afirmat, miercuri, intr-o conferinta de presa, ca, timp de aproximativ trei luni, peste 10.000 de locuitori din zona de nord a judetului „au consumat apa nefiltrata, direct din raul Ialomita”, el cerand deschiderea unei anchete penale in acest caz.

Potrivit acestuia, localnicii din Fieni, Motaieni, Pietrosita, Buciumeni si Moroeni, localitati care primesc apa din sursa „Galma” au fost „nevoiti sa consume o apa vanduta ca potabila, la un tarif exorbitant, dar netrecuta printr-o statie de tratare”.

Conform lui Caracota, sursa „Galma”, de unde sunt alimentate localitatile mentionate, primeste apa de la izvoare si dintr-un put de mare adancime, iar in luna octombrie a anului trecut, pompa de adancime s-a defectat, solutia gasita de conducerea Companiei de Apa fiind „o improvizatie prin care apa din rau intra direct in bazinul de captare, desi in depozit exista o pompa de rezerva”.

Fostul prefect pune aceasta decizie pe seama faptului ca reprezentantii Companiei de Apa ar fi incercat astfel sa faca economii.

Iancu Caracota a mai spus ca reprezentantii companiei care asigura alimentarea cu apa „au trecut sub tacere acest lucru grav, nu i-au anuntat pe oameni” si ca s-a aflat despre aceasta situatie dupa ce localnicii au inceput sa faca reclamatii cu privire la calitatea apei care le este furnizata.

In acest context, fostul prefect a cerut demisiile sefilor Companiei de Apa, dar si ale directorilor Directiei de Sanatate Publica Dambovita, Garzii de Mediu Dambovita si de la Apele Romane, pe care ii acuza ca nu si-au facut datoria in acest caz.

„In loc sa mearga de urgenta, sa preleveze probe si sa dispuna masuri, cei de la Directia de Sanatate Publica, Apele Romane si Garda de Mediu probabil au pus mana pe telefon, i-au contactat pe cei de la Compania de Apa, i-au rugat cu frumosul sa-si rezolve problemele, pana vin ei in control, luni. In weekend, spartura bazinului din Ialomita a fost betonata, pompa arsa a fost inlocuita, iar cei de la Directia de Sanatate Publica au mers sa ia probe, cu speranta in suflet ca nu vor mai gasi nimic care sa-i incrimineze pe vinovati! Pentru cei responsabili, a fost mai important cercul de interese in care se invart si bunavointa sefilor lor politici, decat sanatatea celor 10.000 de oameni expusi unui risc major”, a mai spus Caracota.

Contactat telefonic, prefectul judetului Dambovita, Victor Sanda, a declarat pentru Mediafax ca stie ca in zona exista o problema legata de „o ruptura de dren”, dar ca aceasta problema nu a influentat niciodata calitatea apei.

In plus, acesta a sustinut ca analizele facute pe apa furnizata in nordul judetului au iesit intotdeauna „bune”.

„S-au luat tot timpul probe din zona aia. DSP-ul a luat si acum. Mai asteptam o zi, sa vedem ce spun probele, dar pana acum au fost bune. Ce nu stie domnul Iancu Caracota, si-l inteleg ca nu stie, e ca acea ruptura de dren e de ani de zile si nu a influentat calitatea apei. Eu acum am dat ordin ca DSP-ul sa faca analize si sa vedem ce avem de facut. Dar eu ma indoiesc ca ceea ce spune domnul Iancu Caracota este adevarat”, a afirmat prefectul judetului Dambovita.

Victor Sanda a mai spus ca periodic se fac analize pe apa furnizata populatiei si ca, pana acum, nu a primit niciodata semnale conform carora calitatea acestei ape ar fi neconforma cu standardele legale, prefectul spunand ca „toate probele au fost ok pana acum”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro