Sari direct la conținut

Un fost președinte republican al SUA nu-și va anunța sprijinul pentru Trump. Vicepreședintele lui o susține pe Kamala Harris

HotNews.ro
Un fost președinte republican al SUA nu-și va anunța sprijinul pentru Trump. Vicepreședintele lui o susține pe Kamala Harris
Foștii președinți americani Bill Clinton, George W. Bush și Barack Obama Foto: ABC / BACKGRID / Backgrid UK / Profimedia

Fostul preşedinte republican George W. Bush, nu intenţionează să anunţe pe cine susţine sau să exprime modul în care el sau soţia sa Laura vor vota în alegerile prezidenţiale din noiembrie, a declarat, sâmbătă, un purtător de cuvânt, citat de Reuters.

„El s-a retras din politica prezidenţială cu mulţi ani în urmă”, a declarat purtătorul de cuvânt, care nu a dorit să fie numit.

Anunţul a fost făcut la o zi după ce vicepreşedintele lui Bush, Dick Cheney, a anunţat că va trece linia partidului şi va vota pentru candidata democrată la prezidenţiale Kamala Harris în detrimentul fostului preşedinte republican Donald Trump, transmite News.ro.

Cheney, care a fost vicepreşedinte al lui Bush între 2001 şi 2009, a declarat vineri că „în istoria de 248 de ani a naţiunii noastre, nu a existat niciodată un individ care să reprezinte o ameninţare mai mare pentru republica noastră decât Donald Trump”.

Harris a declarat sâmbătă că susţinerea ei de către Dick Cheney şi fiica sa Liz, fostă membră a Camerei Reprezentanților, a fost „curajoasă” pentru că a pus ţara înaintea partidului politic.

Mike Pence, care a fost vicepreşedintele lui Trump timp de patru ani, a declarat că nu îl va susţine pe fostul său şef, dar nu a sprijinit-o pe Harris.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro