Un gambit rusesc la Beijing?
Întâlnirea dintre Vladimir Putin şi Xi Jinping din data de 4 februarie, cu ocazia deschiderii Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing, a fost îndelung aşteptată, fiind prima întâlnire între aceşti doi lideri de mai bine de doi ani. S-a speculat foarte mult asupra rezultatelor concrete şi asupra iniţiativelor care vor fi puse în aplicare cu ocazia acestui summit dar aşteptările au fost întrucâtva depăşite.
Contextul acestei întălniri este dat de faptul că relaţiile între China şi Federaţia Rusă sunt la cel mai ridicat nivel din ultimii 70 de ani. Xi Jinpling nu ratează nicio ocazie pentru a afirma că Vladimir Putin este cel mai bun prieten al său. China şi Federaţia Rusă au în prezent economii complementare. China posedă capital pentru investiţii, are tehnologie de vânzare pentru care nu prea poate folosi pieţele occidentale şi nevoi infinite de petrol şi gaz. Schimbările climatice nu sunt o preocupare pentru regimul de la Beijing, iar din această perspectivă exporturile Federaţiei ruse au uşa deschisă. Resursele naturale care vin din Federaţia rusă pot folosi conducte sau căi ferate între cele două ţări. Occidentul nu poate supune unui embargo tranzitul de resurse naturale, mărfuri sau tehnologie dintre cele două ţări care au o graniţă comună. Nord Stream 2 sau alte linii de aprovizionare care leagă Federaţia rusă de statele europene folosesc transportul pe cale maritimă care poate fi oricând blocat în cazul unei invazii în Ucraina, ceea ce nu este cazul în relaţia cu China. Dincolo de complementaritatea naturală dintre cele două economii, China şi Federaţia rusă împărtăşesc aceeaşi viziune faţă de valorile democraţiei liberale. Ambele ţări investesc sume de ani considerabile în scop de propagandă, pentru a arăta fragilitatea acestor valori şi decadenţa occidentală.
Cele două ţări organizează în comun exerciţii militare începând cu 2005. Acestea s-au intensificat după alipirea Crimeii în 2014, pe fondul răcirii relaţiilor ambelor ţări cu SUA. Ultimul astfel de exerciţiu, intitulat Zapad/Sibu/Cooperare 2021, a avut loc în august 2021, în China şi a implicat peste 10000 de militari ruşi şi chinezi. Perioada nu a fost aleasă întâmplător, fiind în apropierea retragerii SUA din Afganistan.
Occidentul a realizat relativ târziu faptul că această cooperare devine din ce în ce mai solidă şi începe să fie o ameninţare la adresa stabilităţii ordinii globale. Chiar şi după întâlnirea dintre Vladimir Putin şi Xi Jinping se consideră că este vorba doar de o alianţă conjuncturală, determinată de voinţa Federaţiei ruse de a deturna atenţia de la disputa sa cu Occidentul referitoare la Ucraina. Există însă o îngrijorare crescândă legată de viitorul acestei alianţe. Ministrul de externe britanic Liz Truss a afirmat recent în Australia că Federaţia rusă şi China au început să aibă o relaţie chiar mai bună decât în timpul Războiului Rece. Reacţiile de la Washington ulterioare summitului din 4 februarie au fost făcute cu scopul evident de a sădi neîncrederea reciprocă în relaţia dintre China şi Federaţia rusă, ceea ce demonstrează faptul că administraţia Biden a realizat cât de periculoasă poate fi alinierea celor două ţări împotriva Occidentului.
China este partenerul ideal pentru Federaţia rusă în disputa legată de Ucraina. Declaraţia adoptată la capătul convorbirilor dintre cei doi preşedinţi nu menţionează Ucraina expressis verbis dar arată că există o opoziţie a Chinei faţă de orice viitoare posibilă extindere NATO – ceea ce face trimitere în mod evident la Ucraina. Pe de altă parte, Federaţia rusă afirmă că punctul de vedere al Chinei în problema Taiwanului este absolut legitim. Este o premieră în relaţiile China – Federaţia rusă, având în vedere că Moscova nu s-a pronunţat până acum foarte clar în această problemă, iar Taiwanul are în Federaţia rusă un birou de reprezentare comercială.
China şi Federaţia rusă au aceeaşi perspectivă asupra Ucrainei: orice slăbire a poziţiei SUA, oriunde în lume, este în avantajul ambelor ţări. Desigur, China nu va trimite trupe militare în Ucraina în eventualitatea unui conflict dar nici nu va condamna o eventuală agresiune a Federaţiei ruse. S-a speculat pe marginea ipotezei potrivit căreia o acţiune militară în Ucraina ar derermina o acţiune militară a Chinei asupra Taiwanului. Un asemenea curs al evenimentelor este puţin probabil: China îşi calculează foarte atent paşii în relaţia cu Taiwanul, are o viziune pe termen lung şi va interveni doar atunci când va considera că a venit momentul. Pe de altă parte, revendicarea unor teritorii ucrainene de către Federaţia rusă va fi văzută cu satisfacţie la Beijing, putănd avea valoare de precedent în relaţia cu Taiwanul.
Paralela Ucraina – Taiwan nu poate fi exclusă dar are o valoare limitată. China consideră Taiwanul o problemă strict internă şi nu vrea să lase impresia că ar fi vorba de o monedă de schimb în relaţiile internaţionale. China ştie foarte bine că pentru SUA ea este principalul adversarr, iar Federaţia rusă este pe locul doi. Aceasta înseamnă, pe bună dreptate, că o invazie care să aibă ca obiect Taiwanul ar beneficia de o reacţie mult mai fermă din partea Washingtonului decăt o eventuală invazie a Ucrainei. Pentru China, relaţia cu SUA este mult mai importantă decat cea cu Federaţia rusă. La Beijing s-a urmărit cu mai mare atenţie reacţia de la Washington legată de summitul din 4 februarie decât reacţia altor aliaţi sau inamici ai Chinei.
Cum ar reacţiona China dacă Federaţia rusă ar invada Ucraina? Pentru a răspunde la această întrebare, este util a aminti cum a reacţionat cu ocazia invadării Crimeii în 2014. China s-a abţinut la discuţia din Consiliul de Securitate ONU la acea vreme. Desigur, diplomaţia chineză a condamnat intervenţia Occidentului în ceea ce a considerat a fi o problemă internă a Federaţiei ruse, a condamnat de asemenea sancţiunile care au urmat dar anexarea Crimeii nu a fost niciodată recunoscută de Beijing. China a avut o politică demnă de remarcat în problema ucraineană: pe de o parte, şi-a sporit investiţiile în Ucraina după 2014 dar, pe de altă parte, a încurajat schimburile comerciale cu Federaţia rusă şi în cadrul acestora a favorizat folosirea yuanului în detrimentul dolarului american, pentru a reduce dependenţa rusă faţă de această monedă. Cu ajutorul Chinei, Federaţia rusă a devenit mai puţin expusă în faţa efectelor sanţiunilor occidentale. În 2014 Federaţia rusă se aştepta la un sprijin direct şi mărturisit public din partea Chinei. Prudenţa autorităţilor de la Beijing i-a făcut pe liderii de la Kremlin să devină foarte realişti în relaţia cu China. Având în vedere acest precedent, angajamentul asumat de China potrivit căruia nu este de acord cu o viitoare extindere NATO este maxim ce ar fi putut obţine Federaţia rusă în problema ucraineană. Pare puţin dar, având în vedere felul în care China se raportează la problema ucraineană, respectiva declaraţie este un pas important în consolidarea relaţiei ruso – chineze.
În evaluarea acestei relaţii, trebuie ţinut cont de o anumită particularitate. Nu este vorba de o relaţie pe picior de egalitate, Federaţia rusă are un interes mai mare decât China în consolidarea acesteia. China este conştientă de faptul că o Federaţie rusă supusă unor noi sancţiuni internaţionale ar deveni şi mai dependentă în relaţia bilaterală. Federaţia rusă cunoaşte acest risc şi acest motiv va cântări greu atunci când se va lua o decizie faţă de Ucraina. Pentru China, un conflict în Ucraina nu ar fi o oportunitate, ci mai degrabă un eveniment colateral pe care se va strădui să îl evite.
Cel mai important rezultat al summitului din 4 februarie a fost semnarea unui contract pe 30 de ani prin care Federaţia rusă va livra Chinei gaz printr-o nouă conductă. În fiecare an vor fi livraţi 10 milioane de metric cubi de gaz, conducta va lega estul îndepărtat al Federaţiei ruse de nord-estul Chinei, iar construcţia acesteia va începe în 3 ani. Conducta de 4000 de kilometri va lega insula Sahalin de provincia chineză Heilongjiang, prin Marea Japoniei. Federaţia rusă fac deja livrări de gaz Chinei prin conducta Puterea Siberiei, începând cu 2019, iar în 2021 a livrat Chinei 16,5 milioane metri cub de gaz lichefiat. Puterea Siberiei nu este conectată la reţelele de gaz care leagă Federaţia rusă de Europa şi drept urmare eventuale sancţiuni occidentale nu o pot afecta. Acordul ruso – chinez prevede preţuri în euro, cu acelaşi scop practicat şi mai înainte în relaţiile bileraterale, de a reduce dependenţa Federaţiei ruse faţă de dolarul american.
Ptin acest acord, China îşi va reduce dependenţa de gazul lichefiat. Acest proces începuse în ultima perioadă, importurile Chinei fiind cu 17% mai mari în 2021 faţă de 2020, însă cu doar cu 9% mai mari în 2022 faţă de 2021. Paradoxal, acordul ruso – chinez va ajuta Europa să scadă dependenţa de gazul rusesc, datorită faptului că o cantitate mai mare de gaz lichefiat va fi disponibilă pe piaţa globală. Până la urmă, Federaţia rusă nu poate să întreţină o relaţie în care să aibă o influenţă decisivă datorită exclusiv exportului de resurse naturale simultan cu China şi cu statele occidentale. Alegerea a fost făcută în favoarea Chinei.
INTERVIURILE HotNews.ro