Un general american avertizează despre riscul unui război cu China în 2025
Un general american a avertizat despre riscul ridicat de război cu China în 2025 – cel mai probabil în jurul Taiwanului – și şi-a îndemnat ofiţerii să fie pregătiţi pentru luptă din acest an, relatează AFP.
„Sper că mă înşel. Instinctul meu îmi spune că vom lupta în 2025”, a scris generalul forţelor aeriene Michael Minihan într-o notă internă, a cărei autenticitate a fost confirmată vineri de Pentagon pentru AFP.
Preşedintele Xi Jinping „are atât o echipă, un motiv, cât şi o oportunitate pentru 2025”, a estimat militarul, subliniind că alegerile din Taiwan din 2024 îi vor oferi liderului chinez un „motiv” să acţioneze.
Cursa pentru Casa Albă, prevăzută în acelaşi an, va oferi Chinei o „Americă distrasă”, a mai apreciat el.
Această notă lansează un apel trupelor sale să se antreneze pentru luptă, inclusiv să meargă la standuri pentru a trage în ţinte. Generalul îi invită să „vizeze capetele”.
În august, China a efectuat importante exerciţii militare în jurul Taiwanului, o demonstraţie de forţă fără precedent, ca represalii la vizita pe insulă a lui Nancy Pelosi, la acea dată preşedinta Camerei Reprezentanţilor a Statelor Unite.
(sursa :Agerpres)
China consideră că insula, cu o populaţie de 24 de milioane de locuitori, este una dintre provinciile sale care încă nu s-a reunit cu restul teritoriului său după încheierea războiului civil chinez în 1949.
Aceasta observă cu nemulţumire apropierea insistentă în ultimii ani dintre autorităţile taiwaneze şi Statele Unite care de câteva decenii furnizează insulei un sprijin militar împotriva Beijingului.