Sari direct la conținut

Depozit de electrocasnice din Afumați, distrus de un incendiu violent / Pompierii au acționat pe tot parcursul nopții

HotNews.ro
Depozit de electrocasnice din Afumați, distrus de un incendiu violent / Pompierii au acționat pe tot parcursul nopții
Incediu puternic în Afumați sursă foto: ISU

Un incendiu puternic a izbucnit, marţi seară, la un depozit din localitatea Afumaţi, judeţul Ilfov, manifestându-se cu flacără deschisă şi degajări de fum. Pompierii au intervenit, iniţial, cu zece autospeciale de stingere, ulterior numărul acestora ajungând la 18. Nu au fost semnalate victime.

Intervenția pentru stingerea incendiului a continuat pe parcursul nopții, iar numărul autospecialelor a fost redus progresiv. În acest moment mai sunt la caz șase autospeciale de stingere, un echipaj pentru descarcerare și un echipaj SMURD, precizează ISU București-Ilfov.

Au fost utilizate inclusiv 2 buldoexcavatoare pentru realizarea unor deschideri în interiorul depozitului, în vederea îndepărtării elementelor prăbușite și accesului către focarele ascunse. precizează pompierii.

„Interventia a implicat un grad mare de risc pentru echipajele de pompieri, din cauza prăbușirii rapide a structurii metalice a depozitului, sub efectul temperaturilor ridicate din interior. Arderea s-a manifestat cu o dezvoltare rapidă din cauza materialelor depozitate (produse electrocasnice), iar fumul degajat nu a prezentat un pericol pentru populație”, precizează pompierii.

Incendiul a fost izolat după miezul nopții. Hala s-a prăbușit parțial.

„În acest moment acționăm pentru stingerea de pe două laturi. Structura metalică a acesteia a fost afectată, astfel că hala este parțial prăbușită. În interior este ardere generalizată și se acționează concomitent pentru protejarea a două hale învecinate”, spune ISU București.

Incendiu puternic în Afumați. 18 autospeciale deplasate Foto: ISU București

„Din cazuza posibilităților de propagare a incendiului la întreaga suprafață a halei (2000 mp), precum și la alte hale adiacente, s-a suplimentat dispozitivul cu încă opt autospeciale de stingere cu apă și spumă.

Acționează în total 18 autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, o autospecială de hidroperforare, Detașamentul Special de Salvatori și două echipaje de prim ajutor”, potrivit ISU București, citat de News.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro