Sari direct la conținut

VIDEO Un incendiu a cuprins turla catedralei din Rouen, Franța / Focul a fost adus sub control / Temeri după precedentul Notre-Dame

HotNews.ro
VIDEO Un incendiu a cuprins turla catedralei din Rouen, Franța / Focul a fost adus sub control / Temeri după precedentul Notre-Dame
Incendiu la turla catedralei din Rouen. FOTO: no, Credit line: Patrick STREIFF / AFP / Profimedia

Incendiul a izbucnit joi la prânz în partea superioară a turlei, care este în curs de restaurare, au precizat autoritățile citate de AFP. Ulterior, oficialii au semnalat că pompierii sosiți la fața locului cu zeci de mașini au adus focul sub control.

Un incendiu care a izbucnit joi la prânz la turla catedralei din Rouen, în Normandia (nord-vestul Franței), a fost stins de pompieti.

Incendiul a fost semnalat de primarul din Rouen, Nicolas Mayer-Rossignol, care a publicat o fotografie cu un nor de fum care se ridica de pe schelele ce înconjoară turla. „Început de incendiu (…) pe turla catedralei din Rouen. Origine necunoscută în acest stadiu”, a declarat Mayer-Rossignol.

Serviciile de pompieri și de salvare au informat că o alertă a fost emisă la ora locală 12.00 și că „33 de mașini și 63 de pompieri au fost implicați”. Ulterior, serviciul de pompieri a anunțat că incendiul este sub control.

Imaginile difuzate de BFMTV au arătat și ele că norul de fum de deasupra turlei aproape a dispărut.

Potrivit prefecturii Seine-Maritime, contactată de AFP, „incendiul a izbucnit în partea superioară a turlei, care nu este din lemn, ci din metal și care este în curs de restaurare”.

Autoritățile au spus că nu știu exact dacă structura de lemn a fost afectată. Potrivit pompierilor din Seine-Maritime, riscul de propagare a flăcărilor este însă puțin probabil.

O bijuterie a arhitecturii gotice medievale franceze, catedrala datează din secolul al XII-lea și a fost pictată în repetate rânduri de artistul impresionist Claude Monet în secolul al XIX-lea, un lucru care i-a sporit faima mondială.

Scenele inițiale au amintit de incendiul devastator care a cuprins catedrala Notre-Dame din Paris în 2019, care a izbucnit tot în timpul lucrărilor de renovare.

În luna aprilie a acestui an, un incendiu a distrus și Vechea Bursă din Copenhaga, unul dintre cele mai valoroase monumente istorice ale capitalei daneze, și i-a răsturnat turla. Părți mari din zidurile exterioare s-au prăbușit ulterior.

INTERVIURILE HotNews.ro