Un lider PNL acuză PSD că s-a înțeles cu AUR să voteze împreună amendamentele la proiectul de buget
Liderul organizaţiei PNL Iaşi, Alexandru Muraru, a declarat sâmbătă, la Antena 3, PSD şi AUR că s-au înţeles să voteze împreună, în comisii şi în plen, amendamente la proiectul la buget, iar acest joc e iresponsabil, pentru că aruncă România într-o criză majoră.
„Noi ştim din discuţiile pe care le avem şi cu colegii din PSD şi cu colegi din toate partidele, că au făcut strategia inclusiv pentru comisia de buget-finanţe. Veţi vedea luni şi marţi că AUR şi PSD vor vota împreună aceste amendamente şi ulterior, în plen”, a spus liderul PNL Iaşi, Alexandru Muraru, citat de News.ro.
„O mare mizerie”
El a acuzat PSD că „a plecat în această conspiraţie cu această idee total absurdă şi catastrofală pentru România că acest buget este al PSD-ului, nu al României, ceea ce este o mare mizerie”, Muraru adăugând că acest joc riscă să arunce România într-o criză majoră.
Deputatul a precizat că parlamentarii PNL vor putea depune amendamente „într-o anvelopă bugetară” convenită în cadrul coaliției, de aproximativ 750.000 de lei de parlamentar, sumă care trebuie să meargă exclusiv la investiții.
„Problema este că, în momentul în care aceste amendamente sar de anvelopa pe care fiecare partid a negociat-o în coaliţie, în momentul acela, aceste cifre vor arunca bugetul în aer. Există un risc iminent ca România să fie retrogradată în câteva săptămâni de către agenţiile de rating şi să îi fie stopat inclusiv accesul la fondurile europene”, a completat deputatul PNL.
Ce prevede proiectul de buget
Proiectul bugetului pe 2026 a fost adoptat joi de către Guvern, după care a fost trimis Parlamentului pentru aprobare.
Datele din proiect arată creșteri semnificative ale finanțării pentru unele ministere și instituții din domenii precum energia, apărarea, fondurile europene sau digitalizarea, precum și pentru Înalta Curte și Parchetul General. Creșteri importante vor fi și pentru Administrația Prezidențială și pentru SRI. În schimb, Sănătatea se află printre domeniile pentru care bugetul va fi redus față de anul trecut.
Deficitul bugetar pentru 2026 este estimat la 6,2% din PIB, fiind proiectat sã scadă la 5,1% din PIB în 2027, veniturile totale cresc la 36% din PIB faţă de anul trecut, iar cheltuielile cresc cu aproximativ 55,5 miliarde lei, conform proiectului.
De asemenea, bugetul pentru investiţii crește cu aproape 25,6 miliarde lei faţă de anul trecut, ceea ce ridică ponderea acestora la peste 8% din PIB, față de 7,2% în anul precedent.