Un lider PNL îl acuză public pe Nicușor Dan de întâlniri secrete cu tabăra anti-Bolojan
Nicușor Dan a fost implicat în încercarea de a rupe PNL și de schimbare a lui Ilie Bolojan, deși a spun că e mediator în criza politică, a acuzat Robert Sighartău într-un interviu pentru Libertatea.
Deputatul PNL spune că președintele a participat la întâlniri secrete cu liberalii din tabara Veștea. Aceste întrevederi nu au fost anunțate pe agenda oficială a Administrației Prezidențiale.
„Dânsul a zis că-i mediator, însă în această etapă, în special de ruperea Partidului Național Liberal sau de schimbarea lui Ilie Bolojan a fost implicat și, din păcate, cei care reprezintă aripa vechiului sistem s-au lăudat cu asta, că președintele a participat la întâlniri cu dânșii, după nominalizarea domnului Veștea”, a declarat Sighiartău.
Robert Sighiartău s-a poziționat de partea lui Ilie Bolojan în conflictul intern din PNL. El a fost ales secretar general la Congresul din iunie, dar rezultatele acelui Congres au fost suspendate de Tribunalul București.
„A fost mai mult decât un puci. În PNL au mai fost schimbări de conducere, au mai fost facţiuni care să aibă diferite păreri faţă de conducerea partidului, însă ceea ce s-a întâmplat în ultimele şase luni în PNL este ceva fără precedent. De ce? Pentru că şi-au dat mâna nişte oameni transpartinic pentru a-l da jos pe Bolojan în primă fază, apoi pentru a-l pune pe Adrian Veştea, prim-ministru, în a doua fază, tot cu gândul de a rupe PNL”, a acuzat Sighartău.
Sighiartău spune că Bolojan nu l-a dorit candidat pe Crin Antonescu
Unii membri din PNL care l-au susținut acum pe Veștea l-au susținut în trecut și pe Marcel Ciolacu în alegerile prezidențiale din 2024, deși PNL îl avea candidat pe Nicolae Ciucă, mai acuză Sighartău.
„Chiar dacă spuneau ei că îl susțin pe Nicolae Ciucă, planul era ca Marcel Ciolacu să ajungă președinte, iar unul dintre liberali să ajungă prim-ministru și să guverneze împreună pe un USL 3, 4, 5, cum vreți să spuneți”, a declarat deputatul liberal.
El mai spune că Ilie Bolojan nu l-a dorit candidat pe Crin Antonescu în alegerile din 2025, dar decizia i-a fost impusă.
„Ăsta a fost primul plan. N-a ieșit. A eșuat. A urmat planul 2, Crin Antonescu. Când lui Ilie Bolojan i s-a impus iarăși o decizie, printr-o majoritate creată ad hoc, ca domnul Crin Antonescu să fie candidat la alegerile prezidențiale și s-a format iarăși un USL în jurul lui Crin Antonescu pentru a-l impune”, a precizat Sighartău.
El mai afirmă că actuala direcție a partidului, sub conducerea lui Bolojan, va face ca PNL să nu mai fie un „partid care să primească deciziile din plic de la Cotroceni sau din alte părţi”.