Skip to content

Un livrator de mâncare a câștigat cel mai important premiu literar din China. De ce nu vrea să renunțe la jobul lui

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

O colecție de poezii scrise în grabă pe bucăți de hârtie între comenzi, aparținând unui curier de 56 de ani din provincia Jiangsu, a cucerit lumea literară chineză, potrivit BBC.

Wang Jibing a câștigat Premiul Literar Lu Xun, numit după părintele literaturii chineze moderne, cu volumul „Low Flight”, publicat în 2024. Poeziile sunt inspirate de provocările cotidiene și de interviurile realizate de el cu aproximativ 200 de curieri.

Bărbatul care a devenit curier în jurul anului 2019 face parte dintr-un grup tot mai numeros de muncitori ale căror opere literare oferă o perspectivă asupra presiunilor din imensa economie gig din China.

Prestigiosul premiu vine după câteva decenii dificile în care a fost muncitor ocazional. El a avut diverse slujbe în trecut, de la muncă în construcții și până la colectarea deșeurilor.

Din cauza dificultăților financiare ale familiei, el a abandonat școala încă din adolescență. Cu toate acestea, pasiunea sa pentru lectură a persistat, iar în ultimul deceniu a publicat propriile poezii și eseuri pe rețelele sociale.

Wang Jibing recunoaște că atunci când s-a aflat că a câștigat premiul, în luna iulie, a fost copleșit de atenția primită. „Mi-am ținut respirația și m-am simțit extrem de nervos… Odată ce s-a anunțat, totul s-a rezolvat”, a spus el pentru publicația de stat Global Times.

În 2022, poezia sa „Omul grăbit” a devenit virală pe internet. Textul a fost inspirat de un incident din trecut, când o adresă greșită introdusă de un client a transformat o livrare într-o experiență frustrantă de câteva ore. Un an mai târziu, el a publicat primul său volum de poezie.

Nu vrea să renunțe la curierat

Sumele acordate câștigătorilor Premiului Literar Lu Xun nu sunt anunțate public, deși în trecut acestea se ridicau la 100.000 de yuani chinezești (14.800 de dolari). În ciuda succesului financiar și cultural, Wang a declarat că nu are intenția să renunțe la slujba sa și vrea să lucreze ca livrator până la vârsta de 60 de ani.

„Din punct de vedere financiar, nu am nevoie de această slujbă pentru a-mi câștiga existența, dar îmi place atmosfera de la locul de muncă și mă menține în formă”, a mărturisit el. „Îmi doresc o viață simplă, iar premiul nu va schimba niciodată cine sunt.”

Această filosofie se reflectă și în versurile sale din volumul premiat: „Cine spune că a-ți întinde aripile înseamnă să zbori sus? Și zborul la joasă altitudine este tot zbor”.

Succesul lui Wang vine în contextul în care, în ultimii ani, tot mai mulți muncitori din China își lasă amprenta în lumea literară. Printre aceștia se numără fostul curier Hu Anyan, devenit autor de bestseller, și Fan Yusu, o muncitoare migrantă al cărei eseu a făcut furori pe internet.