Un medic relatează cum o pacientă cu COVID a făcut scandal în spital după ce a refuzat să stea singură în salon și să poarte mască: De ce să considerăm că sistemul de sănătate nu este exact ce merităm?
Un medic de la Institutul de Endocrinologie ”C.I. Parhon” din Capitală relatează, pe Facebook, cum o pacientă confirmată cu COVID-19 a făcut scandal în spital, după ce a refuzat să stea singură în salon, să poarte mască, a cerut să fumeze, a aruncat cu obiecte și a amenințat cu bătaia. El spune că atunci când s-a ajuns la „apogeu” doctorița de gardă a sunat la Poliție, care inițial i-a închis telefonul „cu cuvinte puțin amabile”, iar un echipaj a fost trimis la spital în urma insistențelor. „A fost nevoie de 6 ore de intervenţii, milogeală şi trai periculos ca un incident care nu ar fi avut loc dacă Şoşoacă nu ar fi existat să fie rezolvat”, afirmă doctorul.
Medicul endocrinolog Constantin Cucu a relatat acest incident, care ar fi avut loc în garda de vineri seară, într-o notă ironică.
El spune că scandalul a fost făcut de o pacientă descoperită cu COVID care „refuza cu beligeranță cele câteva abuzuri medicale la care urma a fi supusă”: acela de a fi izolată singură în cameră, de a i se cere să poarte mască, de a i se interzice fumatul când ea, de fapt, avea chef să fumeze și de a i se cere să accepte carantinarea, deplasarea controlată, protejarea celor din jur.
- „Doamna nu era de acord cu nimic din toate acestea și, de fapt, toată lumea s-a prins că ea, de fapt, se lupta cu sistemul. Cu medicii criminali. Cu eticheta asta de Covrig, care nu există. Cu riscul de a fi legată și omorâtă în ATI. Așa cum a văzut toată lumea cu QI din 2 cifre la televizor.
- În panarama creată bineînțeles că medicul de gardă al nostru a fost prins într-un colț, presat pe de o parte de legile, regulamentele și protocoalele noastre de a nu permite pacientei să plece hai hui cu boala în gât și, pe de altă parte, de amenințările pacientei că dacă nu i se face pe plac va chema clanul de acasă să dea la oase”, spune medicul.
- El susține că pacienta a continuat să arunce cu obiecte, să amenințe cu bătaia, să fumeze în salon, să strige că nu i se dă să mănânce, apoi, după ce a venit mâncare, că nu i se dă să bea, apoi când a venit și apa, că nu i se dă scrumieră.
- Atunci când s-a ajuns la „apogeu”, doctorița de gardă a sunat la Poliție: Poliția inițial a închis telefonul cu cuvinte puțin amabile la adresa doctoriței. Cazul Caracal a arătat de mult de fapt cât de mult te poți baza pe poliție.
- Abia ulterior, chemat cu insistențe, a venit un prim echipaj, care a făcut proces verbal medicului, fără să abordeze zurbagia”, afirmă doctorul.
El crede că astfel de comportamente sunt încurajate de mesaje transmise în spaţiul public și susţine că „a fost nevoie de 6 ore de intervenţii, milogeală şi trai periculos ca un incident, care nu ar fi avut loc dacă Şoşoacă nu ar fi existat, să fie rezolvat”.
Concluzia medicului:
- „Despre genul acesta de întâmplări însă nimeni important, în tot spectrul de la ministrul Vlad la Șoșoacă nu vorbește. Despre genul de oameni care își imaginează că sunt pacienți, fiind de fapt doar huligani, nimeni nu vorbește. Nimănui nu i se pare că problema asta merită o emisiune.
- Nici o instituție a statului nu amendează pe genul acesta de ticăloși. Nici DSP, nici poliția, nimeni.
- În context deci de ce să considerăm că sistemul de sănătate nu este exact ce merităm?”.