Un mort și zeci de mii de persoane blocate la „festivalul milionarilor” din Nevada – VIDEO
O persoană a murit la Festivalul Burning Man în timp ce zeci de mii de participanți erau în continuare blocaţi duminică în zona în care se desfăşoară acest eveniment anual, organizat într-un deşert din statul american Nevada, care a devenit un câmp acoperit cu noroi în urma unor precipitaţii abundente, informează AFP și Agerpres.
Poliţia din statul Nevada a anunţat sâmbătă seară că anchetează un deces „survenit în timpul acestui episod de ploi puternice”, însă nu a furnizat mai multe detalii despre circumstanţele în care s-a produs decesul.
Burning Man este un eveniment anual greu de definit, situându-se la graniţa dintre celebrarea contra-culturii şi refugiu spiritual, înfiinţat în 1986 la San Francisco. După anii 1990, festivalul se desfăşoară în deşertul Black Rock, o zonă protejată din nord-vestul Nevadei, pe care organizatorii s-au angajat să o conserve.
În ultimii ani însă festivalul a ajuns să fie supranumit în presa americană drept „festivalul milionarilor/miliardarilor” sau „festivalul bogaților” în condițiile în care a ajuns să numere printre participanții săi numeroși directori din Silicon Valley și șefi de companii precum Elon Musk, Mark Zuckerberg, Jeff Bezos sau Serghei Brin și Larry Page, cei doi cofondatori ai Google.
Potrivit mai multor înregistrări video difuzate pe reţelele de socializare, perimetrul în care are loc festivalul, „Playa”, un teren imens în aer liber, pare să fi devenit impracticabil.
Burning Man attendees were told to shelter in place. No bikes or cars in or out, since the playa (lakebed) is a muddy mess right now. Some folks are walking 5 miles out in order to avoid being trapped inside, with 70K+ other people and very limited resources pic.twitter.com/W0Q0Pt60yT
— \uD83C\uDF08 Tess T. Eccles-Brown, PhD (@TTEcclesBrown) September 3, 2023
„Puţin peste 70.000 de persoane” erau încă blocate la faţa locului duminică dimineaţă, a declarat şeriful din comitatul local, Nathan Carmichael, pentru postul CNN. Accesul spre Black Rock City, numele oraşului temporar în care are loc evenimentul, amenajat la câteva zeci de kilometri distanţă de cele mai apropiate localităţi, a fost închis vineri din cauza intemperiilor.
BURNING MAN: Local authorities have declared the event a disaster. With 5,000 VCs and 65,000 registered Democrats trapped in Black Rock City, Biden is under pressure to declare the event a national disaster.
pic.twitter.com/6krMiAeJFs— @amuse (@amuse) September 3, 2023
Scene post-apocaliptice la festivalul „Burning Man”
Unii dintre spectatori, speriaţi de această situaţie, au încercat să părăsească zona mergând pe jos, acoperindu-şi încălţămintea cu pungi din plastic pentru a ajunge pe singurul drum rămas practicabil şi aflat la o distanţă de circa opt kilometri.
„A fost un drum de aproape 10 kilometri incredibil de greu, făcut la miezul nopţii prin noroi adânc şi alunecos, dar am reuşit să ajung acasă teafăr şi nevătămat”, a dezvăluit Neal Katyal, un avocat care a participat la festival, într-un mesaj publicat pe reţeaua de socializare „X”, cunoscută până recent drept „Twitter”.
It was an incredibly harrowing 6 mile hike at midnight through heavy and slippery mud, but I got safely out of Burning Man. Never been before and it was fantastic (with brilliant art and fabulous music)…except the ending. pic.twitter.com/jhxsOfNp5y
— Neal Katyal (@neal_katyal) September 3, 2023
„Era extrem de alunecos şi noroiul e precum cimentul, se agaţă de cizmele voastre” şi poate „să acţioneze ca nisipurile mişcătoare”, a prevenit el, îndemnându-i pe ceilalţi spectatori să nu încerce o astfel de traversare decât în grup şi doar dacă au o bună condiţie fizică.
Alţii au încercat în zadar să plece cu maşinile, iar un vehicul de tip SUV a rămas blocat în noroi până la nivelul părţii inferioare a caroseriei, potrivit uneia dintre rarele înregistrări video disponibile de la faţa locului, întrucât accesul la internet este limitat în acea zonă.
Prime example of why, Jeeps are trash! \uD83D\uDCAF #RePost #BurningMan #Nevada #Jeep #Wrangler #Mud #OffRoad #4×4 #SUV #BurningMan2023 #BlackRock #PershingCounty #Mudding #OffRoading #4x4life #JeepWrangler #4x4OffRoading #SportUtilityVehicle pic.twitter.com/VYypZQ9dUj
— Vick Damone (@VickDamoneHost) September 3, 2023
O olandeză de 40 de ani, Pascale Brand, a decis, după ce a „plâns mult”, să plece „indiferent de ceea ce s-ar putea întâmpla”.
„M-am speriat de ceea ce se petrece, atât de mulţi oameni au rămas fără apă, alimente, hârtie igienică, am simţit că trebuia să plec de aici”, a declarat ea pentru AFP. Turista olandeză s-a urcat în maşina unui vecin, alături de care a reuşit să părăsească zona în pofida stratului gros de noroi.
Autoritățile din Nevada le-au cerut participanților să rămână locului
Potrivit unui oficial de la Casa Albă, preşedintele Joe Biden a fost informat despre această situaţie.
„Participanţii la eveniment trebuie să asculte de autorităţile naţionale şi locale, precum şi de organizatorii evenimentului”, a recomandat acel oficial.
Autorităţile locale le-au cerut spectatorilor „să rămână la faţa locului până când terenul redevine suficient de solid şi de sigur” pentru a permite deplasările.
Festivalul Burning Man urmează să se încheie luni, însă participanţii ar putea rămâne blocaţi până marţi sau miercuri, dacă va continua să plouă.
Organizatorii le-au recomandat spectatorilor sâmbătă dimineaţă „să îşi raţionalizeze apa, proviziile şi carburantul şi să găsească un adăpost cald şi sigur”. Ei s-au angajat să amplaseze şi câteva antene pentru a le oferi acces la internet.
„Venim aici (în plin deşert – n.red.) ştiind că este un loc în care trebuie să aduci cu tine toate lucrurile de care ai nevoie pentru a supravieţui. Din acest motiv suntem cu toţii bine pregătiţi pentru acest tip de eveniment meteorologic”, au dat ei asigurări sâmbătă într-un comunicat.
Ploile abundente au cauzat în alte zone din Nevada o serie de inundaţii, inclusiv în valea în care se află oraşul Las Vegas. Festivalul Burning Man s-a confruntat anul trecut cu un val intens de căldură şi vânturi puternice.