Un muncitor a fost ranit dupa ce malul raului Dambovita s-a surpat
Accident de munca in Capitala. O cantitate mare de pamant s-a prabusit, in jurul orei 14.15, peste un muncitor care lucra pe un santier din zona Grozavesti. Potrivit Realitatea TV, muncitorul a fost transportat de urgenta la spital si deocamdata nu se stie in ce stare se afla acesta. Se pare ca malul raului Dambovita s-a surpat acolo unde se fac lucrarile pentru constructia podului Basarabi.
Muncitorul, in varsta de 42 de ani, lucra la devierea unei canalizari atunci cand o falie de pamant s-a prabusit. El a stat mai bine de 30 de minute sub malul surpat, fiind scos si resuscitat de echipele de interventie sosite la fata locului. Barbatul a fost transportat de urgenta la Spitalul Universitar din Bucuresti, fiind internat la sectia de terapie intensiva.
Conducerea firmei de constructie a declarat ca muncitorul nu avea ce cauta in groapa peste care s-a prabusit pamantul.
Jandarmii au imprejmuit zona in care s-a produs accidentul, iar specialistii de la Inspectia Munci au demarat o ancheta in acest caz. Se pare ca barbatul se face vinovat de producerea accidentului, deoarece nu avea acordul de a cobora in santul adanc de sase metri.