Skip to content
Articol susținut de Banca Transilvania 

Un nou loc pentru arta contemporană se deschide la Cluj. Fundația Plan B își găsește casa în Casa Bogdánffy

Dorina Novac - Smile Media

Arta contemporană are nevoie de artiști și de public. Dar, totodată, și de locuri în care aceștia să se întâlnească. Iar într-un oraș cu o scenă artistică dezvoltată în ultimele două decenii, astfel de spații devin cu atât mai importante. Din 18 septembrie, Clujul va avea un nou loc permanent dedicat artei contemporane. Fundația Plan B inaugurează în Casa Bogdánffy un spațiu care va găzdui expoziții, proiecte de cercetare, programe publice și dezbateri, răspunzând astfel unei nevoi tot mai mari de infrastructură culturală în oraș.

Nu este, așadar, doar povestea unei expoziții care se deschide și se închide după câteva săptămâni, ci începutul unui nou parcurs cultural care își propune să rămână. Este una dintre cele mai importante investiții culturale recente din Cluj și, în același timp, o întâlnire între două istorii: cea a unei organizații care a contribuit în ultimii 20 de ani la vizibilitatea internațională a artei contemporane românești și cea a unei clădiri istorice din centrul orașului, Casa Bogdánffy, alături de Turnul Pantofarilor.

Deschiderea oficială are loc în perioada 18 – 20 septembrie 2026, odată cu expoziția „Inaugurare”, care reunește artiști români și internaționali, printre care Ciprian Mureșan, Șerban Savu, Ioana Bătrânu, Larisa Sitar, Sanja Iveković și Piero Manzoni. Expoziția va putea fi vizitată până pe 22 noiembrie 2026, iar în weekendul de deschidere accesul este gratuit.

Un spațiu care nu se închide odată cu expoziția

Dincolo de numele reunite în prima expoziție, miza proiectului este însă una pe termen lung. Fundația Plan B deschide aici un sediu permanent, în care arta contemporană va putea fi nu doar expusă, ci și cercetată, discutată și pusă în dialog cu publicul.

Este și un răspuns la o nevoie pe care dezvoltarea scenei artistice locale a făcut-o tot mai vizibilă: aceea de infrastructură culturală și de spații în care proiectele de artă contemporană să poată crește pe termen lung.

De la Plan B la un plan pe termen lung

Fundația Plan B face parte din istoria recentă a artei contemporane din Cluj. Până și fondatorii au rădăcini bine coagulate în artă – pictorul Adrian Ghenie este alături de Mihai Pop, unul dintre fondatorii fundației.  În aproape două decenii de activitate, organizația a contribuit la vizibilitatea internațională a artiștilor români și a scenei artistice locale, într-o perioadă în care Clujul a devenit tot mai prezent pe scena internațională a artei contemporane.

Noul sediu marchează, astfel, o etapă diferită. Dacă până acum o parte importantă a poveștii Plan B a însemnat să ducă arta și artiștii români către publicul internațional, noul spațiu creează și un loc în care publicul poate veni către ei.

Iar locul ales adaugă proiectului încă un strat de poveste. Casa Bogdánffy și Turnul Pantofarilor fac parte din patrimoniul istoric al centrului Clujului. Prin noua lor funcțiune culturală, spațiile sunt recuperate și readuse în circuitul orașului, fără să-și piardă trecutul, ci adăugându-i un capitol nou.

Când un spațiu istoric face loc artei de azi

Parteneriatul dintre Banca Transilvania și Fundația Plan B continuă colaborările dezvoltate de-a lungul timpului și se înscrie într-o preocupare mai amplă a BT pentru susținerea artei contemporane.

Legătura merge și dincolo de acest proiect. Mihai Pop, unul dintre fondatorii Fundației Plan B, contribuie la Programul BT de Artă Contemporană, prin care banca susține artiști din Cluj și construiește, pe termen lung, propria colecție de artă contemporană.

Pentru BT, apropierea de artă nu înseamnă doar susținerea punctuală a unei expoziții, ci participarea la construirea unui ecosistem în care artiștii, instituțiile și publicul să se poată întâlni. Iar deschiderea noului sediu Plan B aduce tocmai această dimensiune: infrastructură care rămâne în oraș și după ce se termină evenimentul de inaugurare.

Pe 18 septembrie, ușile Casei Bogdánffy se deschid pentru prima expoziție. Dar poate că partea cea mai importantă a poveștii începe după aceea: când luminile inaugurării se sting, iar spațiul rămâne. Cu alte expoziții, alte conversații și alte motive pentru care să intri într-o casă din centrul Clujului ca să vezi ce are de spus arta de azi.

Articol susținut de Banca Transilvania