Sari direct la conținut

Un nou protest la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași față de fostul ministru al Justiției: ”Tudorel Toader nu este rectorul meu”

HotNews.ro
afis de protest fata de Toader, Foto: captura facebook
afis de protest fata de Toader, Foto: captura facebook

Liga Studenților Iași cheamă studenţii, profesorii şi toţi cetăţenii care au susţinut şi susţin lupta anticorupţie la o acţiune de protest, miercuri, pentru a-i cere fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, demisia din funcția de rector al Universității ”Alexandru Ioan Cuza”.

Potrivit paginii evenimentului organizat de Liga Studenților, ”Tudorel Toader NU este rectorul meu”, protestul este programat pentru miercuri de la ora 12.00 la ora 13.00, pe scările din fața Corpului A al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Tudorel Toader trebuie să îşi dea URGENT demisia din funcţia de rector al #UAIC, având în vedere prejudiciile imense de imagine aduse de acesta comunității academice. Comunitatea academică este privită drept complice moral al lui Toader, atât timp cât va tăcea. Mulți elevi și părinți sunt determinați să nu mai aleagă cea mai veche universitate din țară, atât timp cât Toader va rămâne rector.

Este imperios să îi cerem cu toții demisia pentru că în fiecare zi în care el rămâne în scaunul de rector se surpă tot mai adânc edificiul moral și imaginea publică a universității ieșene. Avem obligaţia morală să salvăm demnitatea universităţii!”, arată organizatorii protestului.

Reamintim că vineri a mai avut loc un protest în fața Universității, în care a fost cerută demisia lui Toader.

De asemenea, aproape 30.000 de cetățeni au semnat o petiție inițiată de comunitatea Declic pentru demiterea fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, din funcția de rector al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro