Un nou punct de frontieră cu Ucraina a fost deschis joi. Nu toată lumea poate trece prin el, deocamdată
Podul peste Tisa de la Sighetu Marmației, a fost deschis circulației joi după prânz. Odată cu această deschidere s-a inaugurat și un nou punct de frontieră cu Ucraina care funcționează deocamdată doar pentru autoturisme.
Noul pod rutier peste râul Tisa, care leagă Sighetu Marmației de localitatea ucraineană Bila Tserkva, a fost deschis circulației joi, 8 octombrie, odată cu inaugurarea Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Sighetu Marmației II.
Doar mașini mici, deocamdată
Deschiderea se face etapizat: în prima fază pot trece doar vehiculele pentru transportul persoanelor cu masa maximă autorizată de până la 3,5 tone.
Podul a primit denumirea simbolică „Maramureș-Transcarpatia” și a fost realizat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș, anunță Cristian Pistol, directorul CNAIR.
„Este un proiect de infrastructură cu impact local, regional și transfrontalier care contribuie la dezvoltarea economică a zonei estice a Uniunii Europene și la creșterea capacității strategice pe flancul de est al NATO”, a transmis directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.
Pod peste Tisa
Proiectul are aproximativ 1,2 kilometri pe teritoriul României și include podul peste Tisa, cu o lungime de 268,8 metri, și noul punct de control al frontierei, cu clădirile, halele de control, instalațiile și dotările necesare. Legătura cu rețeaua rutieră existentă se face printr-un sens giratoriu cu DN18.
Contractul de proiectare și execuție, în valoare de 135,8 milioane de lei fără TVA, a fost semnat în iulie 2022 cu asocierea Tehnodomus SRL (lider) și Costin și Vlad Birou de Proiectare SRL.
Noul punct de frontieră, deschis în trei etape
Potrivit CNAIR, punctul de frontieră va fi operaționalizat în trei etape. Din 8 octombrie pot circula autovehiculele de transport persoane de până la 3,5 tone inclusiv.
Într-o a doua etapă, pentru care nu a fost anunțată o dată de către CNAIR, traficul va fi extins la vehiculele de peste 3,5 tone, inclusiv autobuze, pe măsura operaționalizării complete a punctului de frontieră.
Trecerea pietonală este programată abia pentru decembrie 2027.
Configurația finală e gândită pentru volum mare: câte șase benzi pe sens, dintre care două pentru camioane de marfă, una pentru autobuze, două pentru autoturisme și microbuze și una pentru corpul diplomatic, plus cel puțin 172 de posturi: 80 de polițiști de frontieră, 68 de vameși și 24 de angajați CNAIR.