Un oficial brazilian care lucra pentru apărarea comunităților indigene din regiunea amazoniană a fost ucis
Un oficial guvernamental brazilian care a lucrat pentru mai mult de zece ani la protejarea comunităților indigene din regiunea amazoniană, împotriva exploatatorilor de resurse și a altor amenințări la adresa modului de viață, a fost ucis, scrie The Telegraph
Maxciel Pereira dos Santos a fost împușcat în cap în fața familiei sale, potrivit unui sindicat. Santos a petrecut peste 12 ani lucrând pentru Funai, Fundația Națională Inidiană, o entitate a guvernului brazilian care apără interesele persoanelor din comunitățile indigene.
Se pare că acesta a fost împușcat în timp ce conducea o motocicletă pe o stradă principală din Tabatinga, la granița Braziliei cu Columbia și Peru.
Oficialii INA, un sindicat care reprezintă angajații Funai, a transmis că moartea lui Santos a fost un act de răzbunare pentru eforturile pe care acesta le depunea în rezervația Vale do Javari, unde se află cea mai mare concentrație de triburi indigene izolate. Poliția a pornit o anchetă, însă nu au ajuns încă la o concluzie.