Un oraș faimos al lumii antice, râvnit de Alexandru Macedon, a fost devastat de loviturile israeliene
Praful abia s-a așezat în Tir după săptămâni de atacuri aeriene israeliene asupra orașului antic de pe coasta mediteraneană a Libanului. În pofida calmului relativ, viața rămâne în mare parte paralizată aici, în unul dintre cele mai vechi orașe locuite continuu din lume, relatează Associated Press.
Un nou armistițiu între Israel și gruparea militantă Hezbollah, susținută de Iran, este în vigoare. Însă armistițiile anterioare s-au prăbușit. Incertitudinea și teama persistă, chiar dacă Statele Unite și Iranul poartă noi negocieri, în care locuitorii Libanului își spun speranțele că le vor aduce liniște țării lor răvășite de conflicte.
Peste 4.000 de persoane din Liban au fost ucise în atacurile israeliene de când a început cel mai recent război dintre Israel și Hezbollah în luna martie. La două zile după atacurile americano-israeliene asupra Iranului, Hezbollah a deschis focul asupra Israelului. Israelul a lansat apoi cea mai profundă incursiune în sudul Libanului din ultimii peste 25 de ani.
Zone întinse din sudul Libanului au fost transformate în ruine, inclusiv Tir – oraș faimos pentru rezistența pe care a purtat-o timp de 6 luni pentru în anul 332 î.en. în fața lui Alexandru Macedon, în unul dintre cele mai cunoscute asedii din Antichitate.
Tir este al patrulea cel mai mare oraș al Libanului
În timpul verii, al patrulea cel mai mare oraș al Libanului este de obicei plin de turiști care se relaxează pe plaje, se plimbă printre ruinele romane și fac excursii cu barca sau mănâncă la restaurante pitorești fructe de mare proaspăt pescuite.
Acum, mesele din puținele restaurante care nu s-au închis sunt goale. Parcările care de obicei sunt pline de mașinile celor veniți la plajă sunt ocupate de persoane strămutate care trăiesc în corturi. Pescarii și marinarii spun că nu pot naviga departe de port de teama de a nu deveni ținte.

„În fiecare zi ni se spune că există un armistițiu sau o încetare a focului. Unde este acest armistițiu? Noi nu îl vedem”, a declarat pentru AP Ali Bazzi, în vârstă de 31 de ani, care locuiește singur pe o ambarcațiune turistică aparținând unor prieteni ai familiei. Locuința sa din Toura, aflată la câțiva kilometri distanță, a fost distrusă într-un atac israelian.
La fel ca mulți dintre cei care s-au refugiat la Tir din localitățile învecinate, el nu îndrăznește să se întoarcă acasă până când nu va vedea că situația s-a stabilizat pe termen lung.
La începutul lunii iunie, Israelul a avertizat întreaga populație a orașului Tir să evacueze zona înainte de a lansa atacuri aeriene intense asupra orașului, afirmând că vizează Hezbollah.
Chiar dacă noul armistițiu pare, în mare măsură, să fie respectat, locuitorii din Tir se opresc încă îngrijorați ori de câte ori aud avioane israeliene deasupra lor.

Patrimoniul antic a fost amenințat
AP notează că, la cum arată lucrurile, se pare că există cel puțin o clădire redusă la moloz pe fiecare stradă din Tir. Alte clădiri au rămas în picioare, dar cu mai multe etaje smulse de explozii.
Fotografii ale celor uciși, inclusiv paramedici, familii și luptători Hezbollah, au fost amplasate ca memoriale pe ruinele clădirilor și pe bordurile mașinilor parcate.
Nici siturile istorice emblematice ale orașului nu au scăpat nevătămate.
Mai multe clădiri aflate lângă ruinele unei cetăți din secolul al II-lea au fost lovite. Resturile aruncate în aer au doborât capitelurile unor coloane romane și au deteriorat pietre de pe drumul roman care există de mii de ani. Angajații speră că pagubele aduse sitului inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO vor putea fi reparate.
„Așteptăm ca o comisie să vină și să îl inspecteze”, a declarat Adnan Istanbuli, angajat al Direcției Generale a Antichităților din Liban. „Orașul Tir are o vechime de 5.000 de ani, iar ceea ce i s-a întâmplat este enorm”, deplânge acesta.

Personalul medical din Tir spune că nu se mai simte în siguranță
Unul dintre cele mai mari spitale din Tir repară unele dintre secțiile distruse după ce un atac aerian israelian a lovit o clădire aflată peste drum.
Medicii de la Spitalul „Jabal Amel” au trecut prin mai multe războaie în ultimele decenii, dar spun că acesta este diferit. În trecut, se simțeau relativ în siguranță atât timp cât se aflau în spital. De această dată, atacurile israeliene au avut loc în apropiere și fără avertisment.
Ușile și ferestrele au fost smulse de explozii. Personalul s-a grăbit să trateze pacienții și colegii răniți. Un fum dens a umplut spitalul.
„Ne era teamă și înainte, dar acum ne este mult mai teamă”, a declarat Khadeeja Yousef, asistentă medicală în secția de terapie intensivă, a cărei secție are vedere spre parcarea spitalului, acum redusă la moloz și mașini carbonizate.
Cabinetul privat al cardiologului Mohammad Nassar, aflat peste drum, a fost lovit. Acum el caută printre dărâmături sute de cărți pe care le-a adunat de-a lungul a peste trei decenii.
„Nu îmi pasă de aparatele de monitorizare cardiacă sau de orice altceva, dar cărțile îmi sunt foarte dragi”, a spus el.
AP notează că locuitorilor din Tir li se amintește constant că perspectivele unei stabilități pe termen lung rămân neclare, în timp ce negocierile dintre Israel și Liban continuă la Washington, fără participarea Hezbollah, care se opune eforturilor de dezarmare.