Un orășel din Italia își va schimba numele pentru a atrage mai mulți turiști
Orășelul italian de coastă „Vallecrosia” își va schimba numele în „Vallecrosia al Mare” astfel încât turiștii să înțeleagă mai lesne că este amplasat la malul mării, au decis cetățenii în urma unui referendum ale cărui rezultate au fost publicate luni, relatează DPA și Agerpres.
Consultarea locală, care a avut loc concomitent cu referendumul privind justiția convocat de guvernul Giorgiei Meloni, a primit votul de „da” din partea a 1.509 dintre locuitorii orășelului, fiind adoptat cu o majoritate de 55%.
Orășelul se află în regiunea Liguria a Italiei, foarte aproape de granița cu Franța.
Rezultatul a fost întâmpinat cu entuziasm de administrația municipală, care a susținut de mult timp inițiativa ca o modalitate de revitalizare a imaginii orașului.
„Vallecrosia al Mare. Da. Mulțumesc tuturor cetățenilor care au ieșit la vot, mulțumesc celor care nu numai că și-au pus încrederea în noi ca administratori, ci și în ceea ce se face în oraș. Prin urmare, acest rezultat ne bucură cu adevărat și ne dă și mai multă putere și motivație pentru a ne continua munca”, a declarat primarul Fabio Perri .
„Nu este vorba doar de adăugarea cuvântului «al Mare» la nume; credem în Mare pentru că investim masiv, așa că acesta este principiul nostru călăuzitor care își propune să ne conducă să facem din Vallecrosia nu doar o destinație turistică, ci și un oraș cunoscut și recunoscut, cu o calitate și o identitate care i-au lipsit prea mulți ani”, a adăugat el, citat de site-ul Riviera24.
Primarul a precizat că în următoarele zile vor începe toate procedurile necesare implementării noii denumiri, de la modificarea documentelor administrative până la actualizarea semnalizării rutiere și a materialelor de promovare turistică a localității.