Sari direct la conținut

Un pilot și copilotul său au fost suspendați după ce au adormit concomitent în timpul unui zbor al Batik Air

HotNews.ro
Aeronava a Batik Air, Foto: Shutterstock
Aeronava a Batik Air, Foto: Shutterstock

Compania indoneziană Batik Air a anunțat că a suspendat doi piloţi care au adormit în timpul unui zbor pe o rută internă, în luna ianuarie, relatează agenţia DPA, citată de Agerpres.

Compania aeriană a declarat în explicațiile oficiale oferite Comitetului Naţional pentru Siguranţa Transporturilor din Indonezia (KNKT) că pilotul s-a culcat în timpul zborului de revenire la Jakarta de la Kendari, după ce a atins altitudinea de croazieră, însă copilotul a adormit involuntar în timp ce se afla la manşă.

„Batik Air a luat măsuri preventive prin suspendarea temporară a piloţilor zborului cu numărul ID-6723, pe ruta Kendari – Jakarta, care au lucrat la 25 ianuarie”, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei aeriene, Danang Mandala Prihantoro, citat într-un comunicat emis în weekend.

Această abatere a condus la pierderea comunicării la momentul în care aeronava s-a abătut de la traiectoria prevăzută, iar turnul de control din Jakarta nu a putut să stabilească legătura cu aeronava timp de 28 de minute, a precizat KNKT.

Pilotul a dat vina pe o „defecțiune radio” pentru întreruperea comunicațiilor

Situaţia a fost remediată după ce pilotul s-a trezit şi a restabilit comunicarea, dând vina pe o defecţiune radio, se arată în raport. Aeronava a aterizat în siguranţă la Jakarta.

Compania aeriană a declarat că ia în considerare o înăsprire a protocoalelor de siguranţă, subliniind totodată importanţa odihnei pentru echipajul său.

Raportul KNKT a precizat că pilotul avusese o perioadă de odihnă de 35 de ore, în timp ce copilotul, care a devenit recent tatăl unor gemeni de o lună, avusese 53 de ore de odihnă, însă se confruntase cu probleme de somn.

„Soţia are grijă de bebeluşi, iar SIC (copilotul) a ajutat-o în timp ce se afla acasă”, se precizează în raport.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro