Un polițist din Sibiu a inventat un accident, ca un șofer să-și repare Mercedesul pe asigurare
- Marius Ivașcu
Un polițist din cadrul Poliției Municipiului Sibiu a fost trimis în judecată, zilele trecute, pentru abuz în serviciu și complicitate la înșelăciune, fiind acuzat că a întocmit un proces verbal fals în care constata o tamponare.
Evenimentul a avut loc în luna iulie a anului 2019. Agentul de poliție a întocmit un proces verbal în care a atestat că o persoană a condus un autoturism marca Opel și a lovit un autoturism Mercedes parcat regulamentar.
Polițistul a emis o autorizație de reparații în care a specificat avariile suferite de mașina parcată regulamentar, cu care șoferul urma să obțină banii de la compania de asigurări.
„Acesta a folosit înscrisurile falsificate pentru a induce în eroare asiguratorul SAR CITY INSURANCE SA Bucureşti, de la care a primit în mod necuvenit suma de 8.000 lei cu titlu de despăgubire”, declară Mihaela Ruginosu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, citată de ziarul local Sibiu100.ro.
Polițistul a făcut constatarea falsului accident la solicitarea unui cunoscut, căruia i-a înmânat cele două documente falsificate. Această persoană este, de asemenea, inculpată în dosar.
