„Un presedinte cu cojones”

Pacepa, fostul sef al Securitatii romane, scria, recent, intr-un articol dintr-o publicatie americana, ca „doar oamenii cu <> pot schimba istoria”. Printre acestia, il nominaliza si pe Traian Basescu.

Desi nu au spus-o la modul explicit, majoritatea comentatorilor politici au dat de inteles, in perioada campaniei electorale, ca au despre Traian Basescu aceeasi parere pe care o are Ion Iliescu despre Mircea Geoana. Rezumate, comentariile despre Basescu in privinta abilitatilor diplomatice ale acestuia nu lasau sa inteleaga ca acesta ar fi mai mult decit un „prostanac”.

E adevarat: aceiasi analisti, parca vesnic aceiasi, pe care ii vedem in fiecare seara la televizor cum isi recita editorialele pe care le publica la gazeta a doua zi, au facut eforturi mari de a curata scamele de pe hainele lui Nastase sau au trecut sub tacere derapajele constitutionale ale fostului presedinte Iliescu.

Dar, orisicit! A priori, nu pareau multe argumentele care pledau pentru un presedinte de stat numit Basescu, redutabil in planul politicii externe. Lumea nu intelegea sau macar era sceptica si cu privire la faptul ca, o data ajuns sef al statului, Basescu va fi un presedinte activ. Cu atit mai putin, ca va fi unul atit de activ in relatiile externe.

Sa dam, inca o data, filmul inapoi: ce i se reprosa lui Basescu cu privire la relatiile sale externe? Tocmai cvasi-inexistenta lor. Tocmai faptul ca „marinarul” era un novice si, mai mult, un impulsiv in aceasta privinta. I se mai reprosa ca nu are prestanta; in subtext, ca nu ar avea prestanta lui Adrian Nastase.

Ca nu ar avea viclenia lui Ion Iliescu; o viclenie care, in paranteza fie spus, l-a tinut pe predecesorul lui Basescu de la Cotroceni pe centura relatiilor internationale multa vreme, spre paguba Romaniei. In fine, i se mai reprosa lui Basescu, in mod grobian, ca nu ar avea fata de presedinte de stat.

Trebuie spus, de fapt, amintit, pentru a consuma paranteza, ca retorica furibunda care denunta mediocritatea personajului politic numit Basescu era comuna si „analistilor neamului”, si PSD-ului; adesea, tirurile erau simultane – din presa si de la partid. Coincidente, desigur.

Ei bine, la trei luni de la inceperea mandatului noului presedinte, Romania a inceput sa conteze in geopolitica actuala. Cel putin pentru zona mediteraneana, ea a incetat sa mai fie o tara oarecare. E, mai mult, un actor important. Meritul principal pentru acest reviriment al diplomatiei romanesti ii revine, ei, da, tocmai „prostanacului” si „inabilului” Traian Basescu.

E drept ca el vorbeste limba engleza cu accentul lui Ion Iliescu. Dar, spre deosebire de acesta, are o politica externa mult mai coerenta si mai eficace.

Politician exploziv si transant, Basescu a reincalzit citeva zone inghetate ale relatiilor internationale ale Romaniei: Republica Moldova si Rusia. Se pregateste Ucraina. A fost, apoi, la Londra. De doua zile, ieri si astazi, e la Washington – in cea mai complexa vizita a vreunui sef de stat roman postcomunist in capitala SUA.

Vor urma Berlinul si Roma si, in mod normal, nici Parisul nu prea are cum sa scape de presedintele roman care are umorul sa povesteasca faptul ca unor sefi de stat le place sa intinga cu mina in farfurie, si nu cu furculita, bucatica de piine.

Revenind, inca o data, la contextul de acum trei-patru luni, e bine sa spunem ca profetii de serviciu s-au intrecut in a spune prostii si ca, judecind dupa fapte, criticile lor vitriolante cu privire la eventualele prestatii externe ale lui Traian Basescu nu au avut nici un temei solid.

E o evidenta: pina acum, punctul forte al mandatului presedintelui Basescu este politica externa. Pentru un mandat prezidential de succes, nu e suficient. Basescu e vioi si puncteaza clar in plan international. Dar, in politica interna, lucrurile par ca stau pe loc sau, in cel mai bun caz, ca se misca insesizabil de greu.

Chiar daca plusurile politicii externe dau, de obicei, prestigiu, un presedinte din Romania poate obtine cele mai mari credite prin ceea ce face in tara. Dupa cum, tot in Romania, el poate pierde acumularile datorate politicii externe daca mandatul sau intern este plin de bilbe, scandaluri si indecizii. S-au mai vazut cazuri. Aceasta nu e deloc o speculatie.