Sari direct la conținut

Un primar a închis o stradă pentru a fi transformată în derdeluș pentru copiii dintr-o localitate vizată de cod galben de ninsori

HotNews.ro
Un primar a închis o stradă pentru a fi transformată în derdeluș pentru copiii dintr-o localitate vizată de cod galben de ninsori
Derdeluș pe o stradă închisă de edil într-o localitate din Constanța. Sursă foto: captură video Nicolae Florin Dinu

Edilul din comuna Lipnița, județul Constanța, a decis să închidă temporar o stradă din localitate pentru a fi transformată în derdeluș pentru copii, scrie Ziua de Constanța.

„Intrarea dinspre Ostrov în Lipnița o închidem până în centru, rămâne pârtie pentru copii. Se va circula pe partea cu mănăstirea. Să se bucure și copiii de iarnă, de puțină zăpadă”, a transmis edilul de la Lipnița, Nicolae Florin Dinu, care a publicat și imagini cu micuții care se dădeau cu sania.

Inițiativa a fost primită cu entuziasm de către copii și de părinți.

Meteorologii au prelungit codurile galben de vreme rea, inclusiv pentru județul Constanța.

De duminică, 16 februarie, ora 10, până marți, 18 februarie, ora 10, este valabil un cod galben de ninsori temporar viscolite și strat de zăpadă.

În intervalul menționat în județele Constanța, Ialomița, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Ilfov și în Municipiul București va ninge moderat cantitativ și se va depune strat de zăpadă, cu grosimi în general de 10…20 cm. Temporar vântul va avea intensificări cu viteze de până la 45 km/h, viscolind ninsoarea.

Ajută-ne să facem HotNews mai bun
Vrem să aflăm ce subiecte sunt importante pentru tine și cum putem îmbunătăți HotNews. Am pregătit un chestionar a cărui completare durează 5 minute şi care e anonim, dacă nu vrei să ne laşi adresa de mail. Nu e obligatoriu să răspunzi la fiecare întrebare, deși ne-am bucura. Orice contribuție ne ajută să luăm decizii mai bune.
Formular Feedback
INTERVIURILE HotNews.ro