Sari direct la conținut

Un punct de vedere: Dolarul – cea mai cautata valuta a lumii?

Dan Popa's Weblog

Un articol interesant in cotidianul polonez Rzeczpospolita de azi – Analistii prognozeaza: in perspectiva indelungata vom plati pentru un dolar un euro.

Reactiile la bursa nu au influentat slabirea dolarului. Dimpotriva – moneda americana continua sa se intareasca, scrie Dan Popa pe blogul sau. Analistii sunt de parere ca acest trend se va mentine, dar nimeni nu reuseste sa spuna cat timp. “Investitorii isi inchid masiv investitiile pe pietele emergente si isi plaseaza toti banii in dolari” – spune Marcin Bilbin, economist la banca poloneza Pekao SA.

“Avem de-a face fireste cu vanzarea zlotului si a forintului, rezultat al problemelor fundamentale ale Europei. Recesiunea a ajuns deja pe Batranul Continent si daca Fed deja nu mai scade dobanzile, Banca Centrala Europeana continua sa scada dobanzile”, spune Bilbin.

Revenirea dolarului in Statele Unite este si efectul asteptarilor ca monedele si bursele pietelor emergente, ale caror economii se bazeaza deseori pe exportul materiilor prime, sa se afle sub presiune. De unde aceasta presupunere? Seful Fed, Bena Bemanke, a declarat ca incetinirea economiei americane ar putea dura mai mult. Iar acest lucru se va reflecta la randul sau asupra economiilor dependente de export. O cerere globala mai mica va duce la scaderea preturilor materiilor prime.

In SUA, teama in fata unei incetiniri economice mai indelungate determina aparitia de noi propuneri de pachete fiscale menite sa revigoreze economia. Daca acestea vor fi introduse, rentabilitatea obligatiilor americane va creste. Jacek Wisniewski, economist principal la Raiffeisen Bank, spune ca aceasta va creste si ca urmare a convingerii ca Statele Unite vor deveni treptat locul cel mai sigur pentru investitii.

“Investitorii sunt de parere ca dincolo de ocean ce a fost mai rau a trecut si de aceea intr-acolo si-au indreptat privirea si banii” – spune economistul. “Ei prevad ca din moment ce SUA au fost prima tara care a avut probleme, va fi prima care va scapa de ele. Astfel ca dupa 10 ani de slabire a monedei americane, acum mizeaza pe intarirea ei. Wisniewski considera ca acest trend ar putea dura cativa ani. Nu exclude ca cursul dolarului in raport cu euro sa poata ajunge la 1 dolar =1 euro.

“Teoretic acest lucru este posibil, pentru ca dolarul in raport cu euro se misca in cicluri de 5-10 ani” – afirma Arkadiusz Krzesniak, economist sef la Deutsche Bank. “Cursul de echilibru se afla mult sub nivelul de astazi”. Economistul adauga insa ca nu se asteapta ca acest lucru sa se intample in decurs de un an sau doi. Este clar insa ca incertitudinea actuala de pe pietele financiare face ca activele guvernului american sa devina pentru investitori foarte atractive.

Articol de Elzbieta Glapiak

Comenteaza pe blogul lui Dan Popa.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro