Un rapper din SUA a murit de ziua sa de naștere, după ce a fugit de poliție

Un rapper care a cântat alături de nume ca Future și Waka Flocka Flame a murit în ziua în care împlinea 39 de ani, în Atlanta, SUA, după ce s-a rănit la picior în timp ce fugea și sărea garduri ca să scape de poliție, spun autoritățile și mai multe publicații de presă, potrivit The Guardian.
Moartea lui Young Scooter, pe numele său real Kenneth Edward Bailey, a fost confirmată de autoritățile din comitatul Fulton pentru publicația Variety.
Într-un comunicat de vineri, poliția din Atlanta – fără să menționeze numele lui Scooter – a anunțat că intervine într-un caz la o locuință în zona căreia au fost semnalate focuri de armă și a fost observată o femeie în timp ce era trasă înapoi în casă.
„Odată ce au sosit ofițerii, au bătut la ușă. Un bărbat a deschis ușa și a închis imediat ușa în fața ofițerilor”, a declarat Andrew Smith, locotenent al poliției din Atlanta.
„În timpul procesului de stabilire a perimetrului, doi bărbați au fugit prin spatele casei”, a povestit Smith. „Un bărbat s-a întors înapoi în casă. Celălalt bărbat a sărit două garduri în timp ce fugea. Când ofițerii l-au localizat de partea cealaltă a gardului, el părea să aibă o rană la picior”, a continuat polițistul.
„Doar ca să fim clari, rana care a fost suferită nu a fost cauzată de ofițerii de la fața locului. S-a întâmplat atunci când bărbatul fugea”, a mai spus Andrew Smith.
Autoritățile spun că Bailey a fost dus la o unitate medicală și acolo a decedat. Cauza morții încă nu a fost stabilită, fiind dispusă efectuarea unei autopsii.
De-a lungul carierei, Young Scooter a mai lucrat cu nume ca Juicy J, Kodak Black și Rick Ross.
„Nu prea îmi pasă ce spun pe un beat atât timp cât este vorba despre niște bani”, declara Young Scooter pentru Complex în 2013.
ID 341427254 © Dabisik | Dreamstime.com