Sari direct la conținut

Un site rusesc dezvăluie numele unui al treilea spion rus implicat în tentativa de asasinat din Salisbury

HotNews.ro
Serghei si Iulia Skripal, Foto: Captura BBC
Serghei si Iulia Skripal, Foto: Captura BBC

Site-ul de știri rusesc Fontanka a publicat numele unui al treilea ofițer GRU, Sergey Fedotov, care ar fi fost implicat în tentativa de asasinare, în orașul englez Salisbury, a fostului spion Sergei Skripal, scrieMoscow Times.

Potrivit Fontanka, Fedotov a vizitat Marea Britanie în 2016, 2017 și 2018, și a părăsit Regatul Unit pe 4 martie anul acesta, în aceeași zi cu ceilalți agenți GRU ale căror nume au fost deja dezvăluite în spațiul public.

Luna trecută, ziarul The Telegraph a scris căpoliția britanică a identificat un al treilea ofițeral spionajului rusesc, despre care anchetatorii cred că a realizat misiuni de recunoaștere înainte de tentativa de asasinare a lui Skripal.

Serghei Skripal, în vârstă de 66 de ani și fiica sa, Iulia, în vârstă de 33 de ani, au fost otrăviți cu agentul neurotoxic Noviciok în luna martie. Rusia neagă orice implicare, iar cei doi suspecți, Alexander Petrov și Ruslan Boșirov, susțin că au vizitat orașul Salisbury, dar ”în calitate de turiști”.

Citește și

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro