Sari direct la conținut

Un șofer de ambulanță din Gorj este cercetat disciplinar după ce a refuzat să transporte un pacient la un spital din Bucureşti. Pacientul a murit după 3 zile

HotNews.ro
Ambulanta, Foto: Serviciul de Ambulanta Judetean
Ambulanta, Foto: Serviciul de Ambulanta Judetean

Un şofer de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj este cercetat disciplinar după ce a refuzat transportul unui pacient, victimă a unui accident de circulaţie, la un spital din Bucureşti, invocând motive medicale, a declarat, marţi, managerul instituţiei, Constantin Mitroi, citat de Agerpres. Potrivit unor surse medicale, victima accidentului, care a suferit un politraumatism şi un hematom pe creier, a fost operat într-un spital din Bucureşti, însă a murit trei zile mai târziu.

Constantin Mitroi a precizat că acest caz este cercetat de Comisia disciplinară, ambulanţierul riscând desfacerea contractului de muncă: „Este vorba despre un accident care a avut loc la Tismana. În urma accidentului a rezultat o victimă care a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean, la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU). După investigaţiile care s-au făcut la spital, s-a decis transferul pacientului către un spital din Bucureşti. Am trimis un echipaj de ambulanţă, iar ambulanţierul respectiv a refuzat cursa din motive medicale. În urma refuzului, s-a întocmit un referat, referatul a fost dat către Comisia de cercetare disciplinară, iar cazul este în cercetare disciplinară şi aşteptăm concluziile. Riscă inclusiv desfacerea contractului de muncă, dar nu aş vrea să mă antepronunţ. Aşteptăm să vedem ce concluzii are Comisia de cercetare disciplinară şi apoi o să luăm o decizie.”

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro