Un studiu face lumină asupra „Hobbitului”, ruda îndepărtată a omului care a fost descoperită în 2003

Antropologii dezbat de peste două decenii cum a trăit „Homo floresiensis”, ruda îndepărtată a noastră cunoscută drept „Hobbitul” datorită staturii sale mici. Primul exemplar cunoscut a fost descoperit pe insula Flores a Indoneziei în 2003, iar oamenii de știință au acum și răspunsuri cu privire la stilul de viață al acestuia, relatează Gizmodo.

O echipă internațională de oameni de știință care colaborează cu Programul pentru Originile Omului Institutului Smithsonian din Washington D.C. a ajuns la concluzia că acești hominizi timpurii de talie mică ar fi fost mai degrabă necrofagi decât vânători-culegători.

Cercetătorii au analizat urmele străvechi lăsate de prădători pe rămășițele scheletice ale „Stegodon florensis insularis”, o rudă de talie mică, astăzi dispărută, a elefanților moderni. Aceste urme par să indice că „Homo floresiensis” își procura hrana din resturile proaspete ale exemplarelor de Stegodon ucise de varani de Komodo, mai cunoscuți sub denumirea de „dragoni”. Asociația Americană pentru Progresul Științei a comparat această descoperire cu celebrul „al doilea mic dejun” savurat de hobbiții din romanele scriitorului britanic J.R.R Tolkien.

Mai important, rezultatele sugerează că „H. floresiensis” nu era atât de sofisticat pe cât indicau cercetări anterioare, ceea ce face puțin probabil ca acești hominizi să fi fost vânători de vânat mare sau stăpâni ai focului, așa cum teoretizaseră cândva antropologii.

Hominizi și „dragoni”

„Dragonii de Komodo sunt prădători extrem de abili, care își atacă prin ambuscadă prada și se bazează, totodată, pe simțul lor olfactiv foarte dezvoltat pentru a localiza carcase aflate în descompunere de la distanțe de până la câțiva kilometri”, au scris paleoantropologa E. Grace Veatch și colegii săi în noul lor studiu, publicat vineri în revista Science Advances.

Această capacitate remarcabilă de a găsi carcase aflate la mare distanță este doar unul dintre motivele pentru care exemplarele de „H. floresiensis” care se hrăneau cu hoituri ar fi avut șanse foarte mici să ajungă la carcase de vânat mare precum speciile din genul Stegodon, înainte ca dragonii de Komodo să se înfrupte pe săturate.

Veatch, cercetătoare postdoctorală la Institutul Smithsonian, împreună cu partenerii săi de cercetare, au comparat poziția anatomică a zgârieturilor produse de dinții dragonilor de Komodo pe oasele fosilizate de Stegodon cu urmele lăsate pe aceleași oase de uneltele primitive folosite de „H. floresiensis”.

Pentru a interpreta mai bine aceste descoperiri provenite din peștera Liang Bua, principalul sit arheologic în care au fost găsite rămășițe ale speciei „H. floresiensis” pe insula Flores, echipa a desfășurat experimente în care a observat dragoni de Komodo contemporani hrănindu-se cu pradă la Grădina Zoologică „Zoo Atlanta”. Iar rezultatele au ilustrat foarte clar cât de puțină carne rămânea pentru „al doilea mic dejun” al hobbiților preistorici din Flores.

„Urmele dinților dragonilor de Komodo erau concentrate în principal pe porțiunile scheletului care oferă cele mai mari cantități de carne și care sunt vizate în timpul hrănirii, cum sunt membrele anterioare și cele posterioare”, au remarcat Veatch și colegii săi.

În schimb, zgârieturile lăsate de „H. floresiensis” apăreau pe porțiuni de Stegodon care nu erau tocmai bogate în carne, fiind concentrate în jurul capului, gâtului și labelor acestei rude îndepărtate a elefanților.

„Homo floresiensis” nu a stăpânit focul

Veatch, autoarea principală a studiului, și colegii săi au analizat în detaliu nu mai puțin de 10.061 de artefacte și alte vestigii descoperite în peștera Liang Bua, în încercarea de a stabili dacă „H. floresiensis folosea focul”.

Însă, pe baza analizei straturilor geologice corespunzătoare perioadei în care acești hominizi au ocupat peștera – cuprinsă între aproximativ 774.100 și 60.000 de ani în urmă – cercetătorii au concluzionat că toate dovezile existente privind utilizarea focului pot fi atribuite unor reprezentanți mult mai recenți ai speciei „Homo sapiens”, precum oamenii moderni.

„Este rezonabil să concluzionăm că toate urmele utilizării focului în acest sit sunt exclusiv rezultatul comportamentului H. sapiens, desfășurat începând cu aproximativ 46.000 de ani în urmă și până în prezent, la mult timp după dispariția din zonă a H. floresiensis și Stegodon”, au scris cercetătorii.

Totuși, Veatch și colegii săi sunt conștienți că mulți oameni își doresc să creadă că acești hominizi de statură foarte mică, asemănători hobbiților, au avut o viață complexă și bogată, astfel că studiul lor este puțin probabil să pună capăt dezbaterii.

„Faptul că H. floresiensis a fost descris inițial ca având aceste adaptări comportamentale continuă să reprezinte o sursă de dezbateri intense”, au concluzionat cercetătorii.