Sari direct la conținut

Un tablou furat de naziști a fost găsit după o căutare de 75 de ani

HotNews.ro
Un tablou furat de naziști a fost găsit după o căutare de 75 de ani

Un tablou din secolul XVII de Nicolas Poussin, furat din Franţa în 1944 de nazişti, a fost găsit în Italia şi restituit proprietarilor, au anunţat jandarmii italieni, potrivit Libération și News.ro.

Tabloul pictorului francez, intitulat „Loth avec ses deux filles lui servant à boire”, o pictură în ulei de 120 pe 150 cm, a fost furat de soldaţii germani care au ocupat Poitiers (centru-vest) din casa proprietarilor legitimi, potrivit unui comunicat al carabinierilor.

Proprietarii au început căutarea tabloului din 1946 şi opera a fost înscrisă în 1947 în „Repertoarul de bunuri furate în Franţa în timpul războiului din 1939-1945”, potrivit aceleiaşi surse.

Ancheta a fost relansată în 2020 când moştenitorii, o elveţiancă în vârstă de 98 de ani şi un american în vârstă de 65 de ani, au depus plângere prin intermediul avocatului lor italian.

O unitate de carabinieri specializată în protejarea patrimoniului cultural a reuşit să găsească tabloul, parcursul său în Europa fiind dificil de urmărit. În 2017, tabloul a fost cumpărat în Franţa de un anticar italian care l-a revândut unui alt anticar, şi el tot italian.

Acesta din urmă l-a expus în 2019 în Olanda şi în timpul acestei expoziţii un expert în artă olandeză care trăieşte în Italia a recunoscut tabloul. Carabinierii au mers pe urma tabloului şi au găsit domiciliul anticarului în apropiere de Padova, în nord-estul Italiei.

Opera a fost confiscată şi restituită proprietarilor legitimi, concluzionează comunicatul, care nu face alte precizări despre data şi locul acestei restituiri.

Nicolas Poussin (1594-1665), unul dintre cei mai mari maeştri clasici ai picturii franceze, este cunoscut mai ales pentru tablourile de dimensiuni medii destinate câtorva amatori italieni sau francezi cărora le-a rămas fidel toată viaţa.

Plecat să trăiască la Roma, renumele său i-a permis să devină pictor al regelui şi să revină în Franţa, dar a preferat să se întoarcă la Roma unde a locuit până la moarte.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro