Un vaccin candidat împotriva malariei a demonstrat o eficienţă de 77% în cadrul studiilor
Un vaccin candidat împotriva malariei a demonstrat o eficienţă până acum de neegalat de 77% în studiile din Africa, oferind speranţa unei descoperiri majore în lupta împotriva acestei boli care ucide în principal copii, a declarat vineri dezvoltatorul său, Universitatea Oxford, relatează AFP.
Vaccinul, R21/Matrix-M, este primul care atinge obiectivul de eficacitate de 75% stabilit de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), a declarat universitatea, care colaborează cu compania farmaceutică americană Novavax, citează Agerpres.
Publicate în revista ştiinţifică The Lancet, „aceste noi rezultate oferă mari speranţe cu privire la potenţialul acestui vaccin”, a declarat profesorul Adrian Hill, directorul Institutului Jenner de la Universitatea Oxford, care se află de asemenea la originea vaccinului anti-COVID19 dezvoltat împreună cu AstraZeneca.
Acest ser, care ar putea fi aprobat în termen de doi ani, este sinonim cu speranţa în momentul în care temerile cu privire la rezistenţa malariei la tratament sunt tot mai mari.
Această boală parazitară transmisă de un ţânţar a ucis peste 400.000 de persoane la nivel mondial în 2019, dintre care două treimi copii cu vârsta sub cinci ani. Marea majoritate a cazurilor (94% din cele 229 de milioane de infectări la nivel mondial) şi a deceselor apar în Africa, potrivit OMS.