Sari direct la conținut

Un val de caniculă încinge Italia. În mai multe orașe vizitate de români termometrele vor arăta 40 de grade

HotNews.ro
Colosseumul din Roma, Foto: Dreamstime.com
Colosseumul din Roma, Foto: Dreamstime.com

Zeci de orașe din Italia, inclusiv Roma, Palermo, Napoli, Florenţa şi Bologna, vizitate de turiști din întreaga lume, sunt sufocate de căldură, iar meteorologii anunță că la sfârșitul săptămânii temperaturile vor urca și până la aproape 40 de grade în unele zone, inclusiv în capitala aflată pe malul fluviului Tibru, au anunțat joi autoritățile italiene.

O avertizare „cod roşu” de caniculă este în vigoare în 22 de oraşe din Italia – inclusiv Roma, Palermo, Napoli, Florenţa şi Bologna – în contextul unui val canicular persistent, a anunţat joi Ministerul Sănătăţii, informează DPA, scrie Agerpres.

Meteorologii se aşteaptă ca temperaturile să urce în acest weekend până la aproape 40 de grade Celsius la Roma şi în zone extinse din sud.

Experţii au transmis populaţiei să evite expunerea la soare între orele 11:00 şi 18:00 şi locurile aglomerate.

Secetă în Italia

Între timp, situaţia de pe cel mai lung râu din Italia, Po, continuă să se agraveze.

Potrivit unei actualizări emise miercuri de serviciile de monitorizare, ploile recente nu au contat aproape deloc în condiţiile de secetă severă. Nivelul râului se menţine foarte scăzut în anumite zone.

Din cauza nivelului scăzut, apa sărată a pătruns în albia râului la gura Mării Adriatice, la aproximativ 30 de kilometri pe uscat.

Sursă foto: Dreamstime.com

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro