Un val înalt cât o clădire cu opt etaje a spulberat recordul pentru emisfera sudică
Oamenii de știință din Noua Zeelandă au măsurat, marți, ceea ce poate fi cel mai mare val înregistrat vreodată în emisfera sudică. ”Monstrul” a avut o înălțime de 23,8 metri, echivalentul unei clădiri cu opt etaje și a fost înregistrat de o geamandură din apropiere de Insula Campbell, relatează AFP.
Valul a fost înregistrat în Oceanul Sudic, renumit pentru violența furtunilor sale, aproape de Insula Campbell, la aproximativ 700 de kilometri sud de Noua Zeelandă, a declarat MetOcean Solutions, consultant în oceanografie.
Oceanograful Tom Durrant a declarat că valul, măsurat într-o furtună feroce de vânt, rupe recordul anterior pentru emisfera sudică, stabilit la 22,03 metri în 2012.
”Din câte știm, acest val este cel mai mare înregistrat vreodată în emisfera sudică”, a spus acesta. Oceanul Sudic, a explicat el, reprezintă un fel de sală a motoarelor care generează valuri ce se propagă pe întreaga planetă.
”De fapt, surferii din California se pot aștepta ca energia acestei furtuni să lovească țărmurile lor în aproximativ o săptămână”, a spus acesta.
Cel mai mare val cunoscut a avut loc în 1958 în Golful Lituya din Alaska, care a măsurat 30.5 metri și a fost generat de un tsunami.