Skip to content

Un vânzător de mașini a fost recunoscut ca prinț în Belgia după efectuarea unui test de paternitate

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Prințul Laurent al Belgiei l-a recunoscut oficial pe Clément Vandenkerckhove, un fost vânzător de mașini în vârstă de 26 de ani, drept fiul și moștenitorul său, relatează BBC.

Vandenkerckhove, care s-a născut în urma relației dintre prinț și cântăreața belgiană Wendy Van Wanten, a fost primit discret în familia Prințului Laurent în cadrul unei ceremonii desfășurate la primărie în urmă cu șase luni, însă detaliile au ieșit la iveală abia acum.

Deși devine oficial prinț, el nu va primi o indemnizație regală.

Noul prinț a avut la dispoziție câțiva ani pentru a se obișnui cu ideea că are un tată de sânge regal, iar recent a declarat că încă nu este sigur dacă va începe să folosească numele tatălui său, Saxa-Coburg.

„S-ar putea să vreau să fac asta, dar sunt mândru de numele Vandenkerckhove”, a declarat el pentru publicația Het Nieuwsblad.

„Dacă aș renunța la acest nume de familie, ar fi o trădare a tot ceea ce a făcut mama mea pentru mine”, a subliniat el.

Noul prinț nu va participa la activitățile publice ale familiei regale

Tânărul nu va face parte din linia de succesiune la tronul Belgiei, spre deosebire de sora sa vitregă, Prințesa Louise, și de frații săi vitregi, Prințul Aymeric și Prințul Nicolas. De asemenea, nu va participa la activitățile publice ale familiei regale.

Prințul Laurent al Belgiei alături de soția sa, prințesa Claire, FOTO: Didier Lebrun / Imago Stock and People / Profimedia

Vandenkerckhove este deja bine cunoscut belgienilor, după ce a fost subiectul unui documentar difuzat de televiziunea flamandă în septembrie anul trecut, în care a povestit cum și-a cunoscut tatăl.

Îainte de a se căsători cu Prințesa Claire în 2003, prințul Laurent avusese o relație cu Wendy Van Wanten, pe numele ei real Iris Vandenkerckhove.

În documentarul realizat de VTM, Clément a povestit că l-a întâlnit pe prinț în mod neașteptat într-un centru comercial în 2013, fără să-și dea seama cine era. Abia când a împlinit 16 ani, mama sa i-a dezvăluit identitatea tatălui său.

Patru ani mai târziu, și-a făcut curaj să îl sune, iar după mai multe convorbiri s-au întâlnit față în față, iar în cele din urmă Prințul Laurent i-a propus să facă un test ADN.

„Am mers împreună la spital și îmi amintesc că mi-a spus: «O să intru eu primul, ca să te simți în largul tău»”, a povestit el pentru VTM. Apoi a primit un email de la laborator care îl informa că testul ADN indica o potrivire de 99,5%.

Un caz similar a zguduit Belgia cu mai bine de un deceniu în urmă

Testul ADN al Prințului Laurent amintește de cazul tatălui său, fostul rege Albert al II-lea, care a fost nevoit să facă un test după o lungă luptă în instanță privind paternitatea. În 2020, Albert a recunoscut că a avut o fiică în urma unei relații extraconjugale și, în cele din urmă, a recunoscut-o oficial drept fiica sa.

Albert al II-lea a abdicat din funcția de rege al belgienilor în 2013, pe măsură ce problema paternității s-a transformat într-un scandal regal.

Delphine Boël, o artistă cunoscută, a câștigat în cele din urmă procesul intentat pentru recunoașterea paternității și a obținut dreptul de a purta titlul de prințesă. În prezent ea se numește Delphine de Saxe-Coburg.

În urma modificărilor aduse legislației belgiene în 2013, doar câțiva membri ai familiei regale au dreptul la indemnizații publice: Regele Philippe, tatăl său Regele Albert al II-lea, Prințul Laurent și Prințesa Astrid.