Sari direct la conținut

Una din cinci clădiri spitalicești NU are autorizație de securitate la incendiu. Printre ele, pavilionul de la „Matei Balș” unde a fost incendiul

HotNews.ro
Incendiu la Bals, Foto: AGERPRES
Incendiu la Bals, Foto: AGERPRES

Din cele 1.392 de clădiri ale unităților sanitare publice și private care funcționau în România la jumătatea lui decembrie, 302 nu dețineau autorizația de securitate la incendiu, însă 120 dintre ele au avize eliberate, se arată într-un raport al IGSU, în urma controalelor făcute după incendiul de anul trecut de la Spitalul din Piatra Neamț.

Potrivit sursei citate, 310 clădiri aveau autorizație de securitate la incendiu, 52 erau autorizate parțial, iar 728 nu necesitau obținerea documentului.

Pavilionul de la Institutul „Matei Balş” în care a izbucnit incendiul soldat cu cinci morți avea aviz din partea pompierilor, însă nu și autorizaţie, a declarat, vineri seară, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat. El a spus că, în urma unui control din noiembrie, ISU Bucureşti a stabilit clar lipsa autorizaţiei şi a fost dat un avertisment în acest sens. „Dar, vreau să se înţeleagă încă un lucru: existenţa autorizaţiei, poate că, chiar şi dacă era autorizat nu împiedica apariţia acestei tragedii”, a susținut Raed Arafat.

Potrivit legii, autorizația de securitate la incendiu certifică faptul că o construcție respectă prevederile reglementărilor tehnice de proiectare. Acest document conferă persoanelor fizice sau juridice, deținătoare ale construcțiilor, instalațiilor și ale altor amenajări, dreptul de a le edifica, de a le pune în funcțiune și de a le exploata din punctul de vedere al îndeplinirii cerinței de securitate la incendiu. Autorizația trebuie solicitată după admiterea recepției la terminarea lucrărilor și înainte de darea în funcțiune a clădirii.

Obligația solicitării și obținerii avizului și autorizației de securitate la incendiu revine investitorului, respectiv beneficiarului investiției.

Avizul/autorizația de securitate la incendiu trebuie obținute atât pentru construcții existente, atunci când se schimbă funcțiunile unui spațiu și/sau se execută lucrări de modificare, cât și pentru construcții noi. Pentru unitățile sanitare, această obligație a fost instituită începând cu anul 1992 și subzistă până la acest moment.

Astfel, o clădire se poate afla în una din următoarele situații:

  • deține autorizație de securitate la incendiu;
  • funcționează fără autorizație de securitate la incendiu – în condițiile în care a fost edificată după anul 1992 sau a fost construită anterior acestui an și asupra ei s-au executat lucrări de modificare și/sau schimbare a destinației;
  • nu necesită autorizație de securitate la incendiu întrucât nu s-a schimbat destinația și/sau nu s-au executat lucrări de modificare;
  • autorizate parțial – în sensul în care autorizația a fost emisă pentru un etaj sau o secție din interiorul clădirii.

Construcțiile existente intră în procesul de avizare/autorizare doar în condițiile în care asupra lor se execută lucrări de modificare și/sau schimbare a destinației. Principala problemă a fondului construit existent este generată de exploatarea, chiar de zeci de ani pentru unele categorii de construcții, fără intervenții de reabilitare a instalațiilor utilitare existente sau lucrări de modificare care să vizeze îmbunătățirea tuturor cerințelor de calitate față de momentul edificării lor.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro