„Unde sunt minerii să potolească chat-ul?“ Înmormântarea lui Iliescu în epoca platformelor video și a rețelelor sociale
Ireverențios, excesiv și fără pretenția de a fi reprezentative statistic, YouTube și comentariile sale au conturat o altă realitate a înmormântării de joi a primului președinte ales al României.
De trei ori președinte al României, Ion Iliescu a fost înmormântat joi, la Cimitirul Militar Ghencea, într-o ceremonie transmisă în direct de HotNews pe platforma YouTube, din transmisia TVR. Transmisia în sine n-a fost simplu de preluat, pentru că au existat probleme tehnice. În epoca post adevăr, tehnologia are și ea inevitabile sincope.
Secțiunea de comentarii a transmisiei live a devenit o arenă vie de reacții contrastante. Sute de persoane au comentat în timp real, lăsând mesaje care au pendulat între omagii sincere și critici aspre, eufemismul secolului pentru duritatea de care e capabil internetul.
“Doamne iartă-l și odihnește-l în pace pe fostul nostru președinte ales de popor Ion Iliescu”, a scris un utilizator. La câteva secunde distanță, un altul a replicat: „Maniu n-are mormânt și pe asta îl duceți cu fanfară?!”.
Absența președintelui Nicușor Dan
“S-a dus langa Hitler si Stalin…”, comentează un alt utilizator. “Piedone sa faca control pe aici sa vadă dacă e viu”, glumește un internaut. Acesta este spiritul ”canibal” al platformelor video și al rețelelor sociale.
“În momente ca astea, fiecare să se uite la inima lui. Dumnezeu să vă ierte (pe voi, hateri)”, scrie un utilizator. “Dumnezeu nu are de ce să ne ierte pe noi, cei care spunem adevărul despre crimele lui Iliescu”, îi răspunde altcineva.
“Nu am auzit prin statele Europei să nu vină la funeralii din astea demnitarii (funcția îi obliga)”, observă o doamnă. Asta apropo de absența președintelui în funcție, Nicușor Dan.
Deși nu a fost condamnat oficial pentru niciuna din acuzațiile aduse, în legătură cu principalele două evenimente pentru care a fost cercetat – Dosarul Revoluției din 89 și cel al Mineriadei din iunie 90 – comentatorii de pe chat nu ezită să-l facă responsabil.
“Criminalule să te bântuie și în mormânt, sufletul eroilor ucis de tine la revoluție și mineriade”, scrie cineva. “La cât rău a făcut României nici pământul nu îl primește!”, spune un alt utilizator.
Zeci de utilizatori sunt nemulțumiți că s-au organizat funeralii de stat și că pentru asta s-au cheltuit bani publici. “Să trageți la muncă tare luna viitoare să acoperiți din taxe aceste onoruri”, spune cineva în chat.
HotNews a moderat constant comentariile din chatul YouTube, iar utilizatorii au fost anunțați că unele mesaje pot duce la suspendarea posibilității de a comenta. “Lasați-ne să-l înjurăm ultima oară”, ne-a transmis un internaut activ. “Unde sunt minerii să potolească chat-ul ? “, adaugă altcineva.
Ce s-a întâmplat în aceste zile a funcționat ca o oglindă a memoriei colective românești: fracturată, contradictorie, intensă.
România, la peste trei decenii de la Revoluție, continuă să își digere trecutul cu greutate. Moartea lui Ion Iliescu pare să fi redeschis nu doar un capitol istoric, ci și o rană adâncă.
Într-o epocă în care doliul se trăiește nu doar în cimitire, ci și în fluxuri video și emoji-uri, ceremonia de joi a fost mai mult decât un adio. A fost o dezbatere națională. O conversație transmisă live, furioasă și juxtapusă, dar oricum mai aproape de natura termenului decât ce a ascuns același cuvânt ”dezbatere” în recenta campanie electorală, când cei doi finaliști s-au întâlnit o singură dată.
