Sari direct la conținut

Ungaria îl convoacă pe ambasadorul SUA după criticile lui Biden

HotNews.ro
David Pressman, Foto: Operation 2022 / Alamy / Alamy / Profimedia
David Pressman, Foto: Operation 2022 / Alamy / Alamy / Profimedia

Ungaria l-a convocat marți pe ambasadorul SUA după ce președintele Joe Biden l-a acuzat recent pe premierul Viktor Orban că vrea să instaureze o „dictatură”, potrivit AFP.

Săptămâna trecută, liderul ungar s-a aflat în Florida, unde s-a întâlnit cu „bunul său prieten” Donald Trump, fiind unul dintre puținii lideri europeni care își dorește victoria acestuia la alegerile prezidențiale din noiembrie.

Această întâlnire a fost condamnată de Biden, într-un moment în care relațiile dintre cele două țări sunt tensionate.

„Știți cu cine se întâlnește astăzi la Mar-a-Lago?”, le-a spus Joe Biden susținătorilor săi, vineri, la un miting de campanie. „Orban din Ungaria, care a spus foarte simplu că nu crede că democrația funcționează și că urmărește (să instaureze) o dictatură”.

Ministrul de externe Peter Szijjarto a reacționat marți, într-o conferință de presă: „Este o insultă foarte gravă” care „are un impact serios asupra relațiilor noastre bilaterale”.

„Nimic nu ne obligă să acceptăm astfel de minciuni din partea nimănui, chiar și a președintelui Statelor Unite”, a subliniat el.

Prin urmare, el i-a cerut emisarului american la Budapesta, David Pressman, să îi furnizeze „citatul în cauză”. „Evident, nicio declarație de acest fel nu a fost făcută (de către dl Orban), așa că nu am primit un răspuns satisfăcător”.

Ambasadorul, care critica deschis guvernul Orban, a confirmat că a fost convocat „de urgență”, salutând „ocazia de a discuta despre starea democrației maghiare”, potrivit unei declarații trimise AFP.

Aflat la putere fără întrerupere din 2010, Viktor Orban susține că exercită o „democrație iliberală” și menține legături strânse cu Rusia lui Vladimir Putin, în pofida invaziei din Ucraina.

În 2022, Parlamentul European a decis că această țară central-europeană nu mai este o democrație autentică, ci un „sistem hibrid de autocrație electorală”, cu mecanisme de control și de echilibru care sunt treptat puse la pământ.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro