Uniunea Europeana dupa compromisul din zori (de Alexandru Lazescu)

Abia spre orele cinci ale diminetii de vineri spre simbata au reusit liderii europeni intruniti la Bruxelles sa ajunga la un compromis in privinta unui nou tratat menit sa inlocuiasca fosta Constitutie a Uniunii Europene, blocata de voturile negative de la referendumurile organizate in Franta si Olanda cu doi ani in urma.

Dupa ce Polonia a acceptat un compromis in privinta sistemului de vot, aplicarea acestuia ar urma sa intre in vigoare abia peste 10 ani, sint teoretic create premizele ca tratatul cu pricina sa fie redactat si aprobat de toate cele 27 de state membre pina la jumatatea anului 2009, asa cum si-a propus Angela Merkel, cancelarul Germaniei si presedintele in exercitiu a ultimei intilniri la virf.

Acest maraton diplomatic a fost o adevarata provocare si fizica si intelectuala pentru participanti dar si pentru armata de jurnalisti veniti sa relateze despre un „summit crucial”. Observatorii au remarcat energia impresionanta a lui Sarkozy dar si nerabdarea lui Tony Blair care simbata dimineata avea programata la Vatican o intilnire privata cu Papa Benedict.

Presa comenteaza in principal schimbarile in plan institutional care vor surveni in mecanismele de operare in interiorul UE.

Vom avea un presedinte permanent al Uniunii, un inalt reprezentant pentru politica externa (s-a renuntat la denumirea de ministru de externe la insistentele Marii Britanii care nu doreste sa se dea in nici un fel senzatia ca va exista o politica externa si de securitate adoptata pe plan european care sa prevaleze asupra celei stabilite la nivel national), Parlamentul European va avea puteri

sporite (el e cel care va alege viitorul Presedinte al UE) iar prin aplicarea sistemului dublei majoritati aria domeniile in care statele membre vor avea drept de veto va fi restrinsa.

Insa chiar daca toate acestea sint lucruri importante ceea ce ultima intilnire europeana la virf a relevat o data in plus e altceva.

Desi la nivel oficial mai toata lumea vorbeste cu entuziasm de proiectul european comun in planul actiunilor concrete se da o lupta acerba fie pentru a pastra controlul intern asupra unor domenii importante, asa numitele „linii rosii” pe care le-a solicitat imperativ Marea Britanie, fie pentru a impune luarea unor decizii ale Comisiei Europene care sa favorizeze unul sau altul

dintre statele membre. Polonia s-a batut cu atita vehementa pentru a-si creste ponderea de vot fata de prevederile din fosta Constitutie Europeana pentru a se impune drept unul dintre actorii majori de pe continent, drept o tara care nu poate fi ignorata ori de cite ori se iau decizii cheie in interiorul Uniunii Europene.

La rindul sau noul presedinte al Frantei, Nicolas Sarkozy, care a fost una dintre vedetele reuniunii de la Bruxelles, a obtinut ca principiul unei economii bazate pe „competitia libera si nedistorsionata” sa nu mai fie mentionat in preambulul noului tratat drept unul dintre cele fundamentale care stau la baza constructiei europene.

Pare o solicitare surprinzatoare din partea unui politician a carui discurs din campania prezidentiala a fost unul care vorbea de nevoia unei „rupturi politice” care sa promoveze in Franta un mediu economic mai competitiv. Motivele sint tot de ordin intern.

Multi dintre cei care au spus „Nu” la referendumul pentru Constitutia Europeana de acum doi ani au facut-o pentru ca au considerat documentul „excesiv de liberal” in plan economic si social.

Asa ca Sarkozy a solicitat aceasta concesie acceptata pina la urma de Tony Blair si de alti lideri partizani ai unui spatiu economic european bazat pe libera competitie drept una mai degraba de natura cosmetica care sa asigure acceptatea tratatului in Parlamentul francez. Intr-un fel premierul britanic nici nu prea avea de ales.

Trebuia sa cedeze undeva pentru a-si impune in contrapartida restrictiile care sa impiedice extensia la nivel national a legislatiei europene in domeniul muncii sau care sa limiteze competentele Bruxelles-ului in zona politicii externe si a celei de securitate

Victoria simbolica a lui Sarkozy are insa un pret tot simbolic dar important.

In ce directie evolueaza constructia Europei unite ? Un principiu fundamental, acela al promovarii unui spatiu economic comun este expediat in planul doi exact intr-o perioada in care UE ar trebui sa fie preocupata cu prioritate de capacitatea sa de a ramine un actor semnificativ pe o piata globala unde impactul Chinei si Indiei se face din ce in ce mai puternic simtit.

Avertismente de genul prognozelor care indica faptul ca in 15 – 20 de ani cele doua tari vor depasi UE ca pondere in economia globala nu par sa stirneasca prea multa preocupare nici la Bruxelles si nici in multe alte capitale de pe continent. Cind e vorba de a milita pentru a introduce la nivelul intregii Uniuni a tot felul de prevederi maximaliste in plan social e un mare entuziasm.

Cind insa se discuta despre masuri care sa promoveze libera competitie pe continent entuziasmul scade asimptotic.

De fapt ruptura in planul valorilor nu se opreste aici. Cercurile de stinga din Europa occidentala, extrem de influente mai ales in tari ca Franta, Italia sau Spania, sint profund si activ anti-americane.

Dupa parerea lor Washington-ul e vinovat de cea mai mare parte a nenorocirilor de pe planeta iar oricine militeaza pentru relatii transatlantice strinse e din start suspect sau chiar vindut americanilor. Un tratament de care Tony Blair a avut parte din plin. Cind vine vorba insa de Rusia intransigenta morala scade dramatic.

Faptul ca ziaristii incomozi sint fie concediati fie chiar eliminati fizic sau ca Moscova practica pe fata santajul in privinta livrarilor de energie nu e considerat defel o problema prea grava.

Este si motivul pentru care unele tari occidentale se declara iritate de linia mai dura fata de Kremlin promovata de noii membri din Estul Europei, mai ales de Polonia, de tarile baltice si partial si de Romania.

Realitatea e ca Uniunea Europeana ramine un creuzet complicat si eterogen supus unor provocari majore in perioada urmatoare, de la amenitarile teroriste pina la tot mai dura competitie economica globala.

Liderii intruniti la Bruxelles la sfirsitul saptaminii trecute spera ca odata depasite problemele create de reforma institutionala UE se va putea concentra cu mult mai multa eficienta asupra celeaor fundamentale.

Ramine de vazut daca la fel ca in multe alte cazuri bunele intentii declarative nu vor fi ingropate de demersuri de fatada lipsite de substanta, asa cum s-a intimplat de pilda in cazul faimoasei Agende Lisabona.