Sari direct la conținut

Unul dintre prezentatorii „Top Gear” a fost dus cu elicopterul la spital după un accident în timpul filmărilor

HotNews.ro
Prezentatorii „Top Gear”: Andrew Flintoff, Paddy McGuinness si Chris Harris , Foto: David Parry / PA Images / Profimedia
Prezentatorii „Top Gear”: Andrew Flintoff, Paddy McGuinness si Chris Harris , Foto: David Parry / PA Images / Profimedia

Andrew „Freddie” Flintoff, unul dintre prezentatorii emisiunii „Top Gear” difuzate de BBC, a fost dus cu elicopterul la spital după ce a fost implicat într-un accident în timpul filmărilor pentru emisiunea auto, relatează Reuters și The Guardian.

Flintoff, care a avut o carieră longevivă în cricket și a ajuns inclusiv căpitanul naționalei Angliei înainte să își încheie cariera profesionistă și să intre în televiziune, a fost rănit în timpul filmărilor ce au avut loc marți la Dunsfold Park Aerodrome din comitatul Surrey aflat în sudul Marii Britanii.

BBC a filmat constant pentru „Top Gear” aici în ultimii 20 de ani.

The Sun, care a dezvăluit în premieră că Flintoff a avut un accident în timp ce conducea cu mare viteză, scrie că rănile suferite de acesta nu îi pun în pericol viața.

„Freddie a fost rănit într-un accident pe pista de testare a Top Gear dimineața aceasta, echipajul și medicii ajungând la fața locului imediat”, a declarat marți seara un purtător de cuvânt al BBC.

„El a fost dus la spital pentru tratamente suplimentare și vom confirma mai multe detalii când va fi momentul”, a adăugat acesta.

„Top Gear” a fost aproape de tragedie în 2006

Flintoff nu este primul prezentator al „Top Gear” care a suferit un accident în timpul filmărilor.

Richard Hammond, unul dintre cei mai îndrăgiți prezentatori din istoria emisiunii, a fost aproape de moarte în 2006 după ce a pierdut controlul asupra unui dragster în timp ce conducea cu aproape 464 km/h pe pista Elvington din York.

El a intrat în comă și a suferit leziuni cerebrale însă s-a întors ulterior să prezinte „Top Gear” alături de ceilalți doi prezentatori emblematici din istoria emisiunii auto, Jeremy Clarkson și James May.

În prezent cei 3 prezintă împreună emisiunea „The Grand Tour” difuzată de Amazon Prime, platforma de streaming a companiei fondate de Jeff Bezos.

May și Hammond au decis să părăsească „Top Gear” în 2015, după ce BBC a decis să îl concedieze pe Jeremy Clarkson din cauza unei altercații avute de acesta cu producătorul emisiunii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro