UPC a scos pe piata trei noi pachete de servicii de internet, telefonie si televiziune
UPC Romania a anuntat oficial miercuri lansarea a trei noi pachete de servicii de telefonie, internet si televiziune, numite UPC 3Play, la preturi cuprinse intre 50 lei si 100 lei, potrivit unui comunicat de presa al companiei. Conform oficialilor UPC, pachetele sunt disponibile pentru noii clienti de la data de 1 octombrie, vechii beneficiari putand sa se transfere abia incepand cu 1 decembrie.
Noua oferta aduce viteze de acces la Internet mai mari, tarife reduse la telefonie si o grila de programe pentru televiziunea digitala imbunatatita.
Este vorba despre trei pachete respectiv Small, Medium si Large, care au tarife de 50 lei, 75 lei si respectiv 100 lei. In functie de pachetul ales, vitezele de download sunt de 1 Mbps, 10 Mbps si respectiv 20 Mbps, preturile abonamentelor fiind de 25 lei pe luna, 35 lei pe luna si 60 lei pe luna.
In privinta telefoniei, cele trei pachete ofera tarife reduse (cu 16%) catre retelele mobile de 0,4 lei pe minut. Preturile abonamentelor sunt de 10 lei pe luna (Small), 20 lei pe luna (Medium) si 35 lei pe luna (Large).
In privinta abonamentelor de televiziune digitala, abonamentul Large are 107 canale, pretul acestuia fiind de 65 lei pe luna.
UPC Romania are in prezent 1,3 milioane de clienti in aproximativ 200 orase. Din anul 1992, cand a intrat pe piata din Romania, compania a investit pe aceasta piata 600 milioane dolari.