Sari direct la conținut

UPDATE Bărbatul care a luat ostatici într-o localitate de lângă Bologna s-a predat

HotNews.ro
luare de ostatici in Italia, Foto: Captura video
luare de ostatici in Italia, Foto: Captura video

Cele patru persoane care erau ţinute ostatice într-un oficiu poştal situat în apropierea oraşului italian Reggio Emilia au fost eliberate, iar agresorul s-a predat, informează site-ul cotidianului La Repubblica, citat de Mediafax.

Un condamnat la 19 ani de închisoare în Italia s-a baricadat în interiorul unui oficiu poștal din Pieve Modolena și a luat cinci persoane ostatice. Acesta este înarmat cu un cuțit. Omul a cerut, printre altele, să vorbească cu ministrul de Interne, Matteo Salvini, scrieCorriere di Bologna.

Ulterior, o angajată a fost lasată să iasă din filială.

Poliția a închis străzile și a început negocierile.

”Sunt cel care a fost condamnat la 19 ani în Aemilia”, ar fi spus atacatorul în momentul în care a intrat în oficiul poștal.

Potrivit autorităţilor italiene, individul este Franceso Amato, dat în urmărire după ce în urmă cu câteva zile a fost condamnat la 19 ani de închisoare într-un proces vizând membri ai organizaţiei infracţionale ‘Ndrangheta.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro