Sari direct la conținut

UPDATE Cazul bebelușilor născuți la Maternitatea Giulești, depistați cu stafilococ auriu: 13 cazuri confirmate și 3 copii suspecți de infectare

HotNews.ro
Bebelus, Foto: Salvati Copiii
Bebelus, Foto: Salvati Copiii

Crește numărul cazurilor de bebeluși născuți în ultimele săptămâni la Maternitatea Giulești, care au ajuns la Spitalul Grigore Alexandrescu infectați cu stafilococ auriu. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu, Raluca Alexandru, a declarat, pentru HotNews.ro, că încă un bebeluș internat ieri a fost depistat cu infecție, numărul bebelușilor infectați cu stafilococ auriu urcând astfel la 13. Alți 3 bebeluși sunt suspecți de infectare și se așteaptă rezultatele analizelor în maximum 48 de ore, iar în cazul unui bebeluș, infecția cu stafilococ a fost infirmată.

Încă un bebeluș, născut pe data de 17 noiembrie la Maternitatea Giulești din Capitală, a ajuns ieri la Spitalul Grigore Alexandrescu infectat cu stafilococ, a declarat, joi dimineață, pentru HotNews.ro, purtătorul de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu, Raluca Alexandru. Bebelușul s-a prezentat ieri la Grigore Alexandrescu și este internat la secția de pediatrie, fiind diagnosticat cu Staffilococie cutanată, a precizat Raluca Alexandru. Testele sunt în lucru pentru confirmarea tulpinei. Este al 13-lea bebeluș infectat cu stafilococ, născut în ultimele săptămâni la Maternitatea Giulești, care se prezintă ulterior și este diagnosticat cu infecția la Spitalul Grigore Alexandrescu.

Alți doi bebeluși s-au prezentat la Spitalul Grigore Alexandrescu în cursul zilei de joi. Sunt suspecți de infecție, dar se așteaptă rezultatele analizelor.

Până ieri, la Spitalul Grigore Alexandrescu ajunseseră în total 14 bebeluși născuți la Maternitatea Giulești și suspecți de infectare cu stafilococ. În cazul a 12 dintre ei infecția era confirmată, la unul analizele erau în curs, iar la unul s-a infirmat.

De cealaltă parte, Primăria Capitalei și Spitalul Panait Sârbu (Maternitatea Giulești) spun că „cei 10 nou-născuți nu au fost ‘transferați’ la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ‘Grigore Alexandrescu’, ci au fost externați din maternitate fără să prezinte vreun semn de afectare cutanată. De asemenea, potrivit documentelor, internarea bebelușilor la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ‘Grigore Alexandrescu’ s-a realizat la un interval de 10-21 de zile de la externarea din maternitate.”

Și purtătorul de cuvânt al Maternităţii Giuleşti neagă că mai mulţi bebeluşi s-ar fi infectat în cadrul unităţii spitaliceşti, precizând că instituţia a demarat o acţiune de investigaţii epidemiologice: „Din maternitatea Giuleşti nu a fost transferat nici măcar un bebeluş cu infecţie intraspitalicească. Am întrebat şi noi. Mi s-a spus că aceştia ar fi copii care s-au născut în urmă cu trei săptămâni. Dacă sunt externaţi de la noi şi apare în 48 de ore (nr. – infecţia), într-adevăr se consideră infecţie intraspitalicească. Dar dacă ei s-au internat după zece zile sau 28, după cum se spune, atunci nu mai este infecţie intraspitalicească”, a declarat, pentru Mediafax, Doru Pană, purtătorul de cuvânt al Maternităţii Giuleşti.

HotNews.ro i-a contactat pe parcursul zilei de miercuri atât pe directorul DSP București, Cristina Pelin, cât și pe purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Oana Grigore. Ambele au refuzat să facă vreo precizare în legătură cu acest caz.

Primăria Capitalei și Maternitatea Giulești resping acuzațiile, dar admit că fac anchetă epidemiologică

Primăria Municipiului București si Spitalul ‘Panait Sârbu’ precizează că „cei 10 nou-născuți NU au fost „transferați” la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ‘Grigore Alexandrescu’ ci au fost externați din maternitate fără să prezinte vreun semn de afectare cutanată. De asemenea, potrivit documentelor, internarea bebelușilor la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ‘Grigore Alexandrescu’ s-a realizat la un interval de 10-21 de zile de la externarea din maternitate.”

Primăria și maternitatea admit, de asemenea, că „la Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie ‘Panait Sârbu’, se derulează o investigație epidemiologică pentru a stabili dacă există o legatură între nașterile celor 10 bebeluși și informațiile apărute în presă”.

Primăria Municipiului București și Spitalul de Obstetrică și Ginecologie ‘Panait Sârbu’ arată, într-un comunicat, că „resping ferm acuzatiile aparute in presa referitoare la presupusa infectare a celor 10 nou-nascuti si solicita rectificarea informatiilor eronate, conform prezentelor precizari. Astfel, o minima documentare si solicitarea unui punct de vedere oficial ar fi fost suficiente pentru a evita raspandirea de informatii false, menite sa dezinformeze opinia publica. Semnalam, pe aceasta cale, ca difuzarea de catre mass-media a unor informatii neverificate si fara a avea documente care sa ateste o legatura directa intre Spitalul Clinic de Obstetrica si Ginecologie ‘Panait Sarbu’ si presupusa infectare a celor 10 nou-nascuti, aduce prejudicii serioase sistemului de sanatate si scade increderea pacientilor in calitatea actului medical.”

„De asemenea, este important de mentionat ca in lunile octombrie si noiembrie 2018, la Spitalul Clinic de Obstetrica si Ginecologie ‘Panait Sarbu’, s-au nascut, in total, 637 copii, fara complicatii infectioase declarate. Spitalul Clinic de Obstetrica si Ginecologie ‘Panait Sarbu’ a alocat anul trecut 793.253 de lei pentru dezinfectie, iar in 2018 s-au alocat 937.631 de lei tot pentru prevenirea infectiilor. Subliniem faptul ca, in sectia de neonatologie si in tot Spitalul Clinic de Obstetrica si Ginecologie ‘Panait Sarbu’, procedurile de prevenire a infectiilor sunt strict aplicate”, se mai arată în comunicatul Primăriei Capitalei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro