Sari direct la conținut

UPDATE: Cel putin 105 morti intr-un atentat in Irak

HotNews.ro

Cel putin 105 de persoane au fost ucise si 250 ranite simbata intr-un atentat sinucigas cu masina capcana. Atentatul a avut loc in piata orasului Emerli aflat la 130 km de Kirkuk, in nordul tarii, potrivit politiei irakiene, citate de AFP. Hussein Ali Rachid, adjunctul politiei din oras, a declarat ca explozia a devastat centrul orasului in care locuieste o comunitate de siiti.

„Multe case au fost afectate de suflul exploziei”, a declarat Rachid, care a mai spus ca bilantul atentatului s-ar putea modifica in cursul zilei, pe masura ce echipele de salvare vor scoate de sub darimaturi alte persoane.

Atacul a avut loc dimineata, la o ora cand piata este extrem de aglomerata, iar printre victime se numara femei si copii. Trei copii au fost deja declarati morti, numarul disparutilor nefiind inca facut public.

Atentatele cu masini-capcana au devenit o realitate cotidiana in Irak, tara sfisiata de conflictele intre diferitele comunitati religioase si factiunile politice. Aceste atentate poarta adesea marca extremistilor suniti afiliati la retelele teroriste Al-Qaida sau Ansar al-Sunna.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro