UPDATE Diplomatul român Cornel Feruţă, numit director general interimar al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică. Ce spune Ministerul de Externe
Cornel Feruţă, diplomat de carieră de peste 20 de ani, a fost numit director general interimar al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), până la desemnarea unui director general, scrie Reuters, citând instituția. Numirea are loc într-o perioadă de intense negocieri diplomatice în dosarul nuclear iranian.
„Consiliul Guvernatorilor a decis să-l desemneze pe Cornel Feruţă director general interimar, până când un director general îşi va asuma funcţia”, a transmis AIEA.
Agenția Internaţională pentru Energie Atomicăa anunțat luni că șeful instituției, Yukiya Amano, a murit, lăsând agenția cu un vid de conducere într-o perioadă de tensiuni în creștere între Iran și Occident. Potrivit informațiilor anterioare, el se pregătea să părăsească funcția în luna martie a anului viitor, cu mult înainte de 30 noiembrie 2021, dată când trebuia să i se încheie cel de-al treilea mandat de patru ani.
Decesul lui Amano a ridicat întrebări privind direcţia pe care se va înscrie ulterior agenţia, deşi puţini se aşteaptă la schimbări în ceea ce priveşte abordarea acesteia faţă de Iran sau alte probleme sensibile. AIEA se ocupă, între altele, de monitorizarea restricţiilor impuse activităţilor nucleare ale Iranului în baza acordului din 2015 cu marile puteri, din care SUA s-au retras anul trecut.
Ministerul de Externe: Experiența și expertiza ambasadorului Feruță vor contribui la rolul AIEA la nivel internațional
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) își exprimă convingerea că experiența și expertiza ambasadorului Cornel Feruță, numit director general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) din Viena, vor contribui la consolidarea rolului important al instituției la nivel internațional.
„Ministerul Afacerilor Externe salută decizia Consiliul Guvernatorilor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) din 25 iulie 2019, prin care ambasadorul Cornel Feruță a fost desemnat în funcția de Director General interimar al Agenției de la Viena. Ministerul Afacerilor Externe își exprimă convingerea că experiența și expertiza ambasadorului Feruță vor contribui la consolidarea rolului important al AIEA la nivel internațional”, a transmis Ministerul Afacerilor Externe.
Cine este Cornel Feruță
Cornel Feruță era coordonator-șef al AIEA, fostul șef de cabinet al lui Yukiya Amano.
Feruță este diplomat de carieră cu o activitate de peste 20 de ani în Ministerului Afacerilor Externe.
Experienţa sa în cadrul serviciului diplomatic național include funcții de execuție și conducere în direcțiile OSCE, Balcanii de Vest, exercitarea funcțiilor de director de Cabinet al ministrului afacerilor externe, director general pentru afaceri politice. A deținut funcția de Reprezentant Permanent al României la Organizațiile Internaționale de la Viena în perioada 2007-2012. De asemenea, experiența internaţională a diplomatului român include funcțiile de vice-președinte al Consiliului Guvernatorilor AIEA (2008-2010), președinte al celei de-a 55-a Conferințe Generale a AIEA (2011) și președinte al celui de-al doilea Comitet Pregătitor al Conferinței de Revizuire a Tratatului de Neproliferare a Armelor Nucleare (2013), potrivit site-ului MAE.