Sari direct la conținut

UPDATE Ecaterina Andronescu, propusă de PSD ministru al Educației / În vară îi cerea lui Liviu Dragnea să se retragă din fruntea PSD

HotNews.ro
Ecaterina Andronescu, Foto: Agerpres
Ecaterina Andronescu, Foto: Agerpres

Liviu Dragnea o recuperează pe Ecaterina Andronescu, pe care o propune ministru al Educației. Andronescu a cerut în luna august, într-o scrisoare deschisă, retragerea lui Liviu Dragnea din fruntea PSD.

Gabriela Firea a anunțat că Andronescu a fost propusă de Viorica Dăncilă și a fost votată cu unanimitate.

Firea spune că ea, respectiv PSD București, au propus-o de fapt pe Andronescu pentru această funcție în urmă cu câteva luni, iar atunci a fost respinsă de Liviu Dragnea.

„Doamna Andronescu este propunerea PSD București de câteva luni și atunci domnul Dragnea nu a fost de acord. Mă bucur că după câteva luni propunerea organizației PSD București, prin persoana mea, se materializeză și îi doresc mult succes doamnei Andronescu”, a declarat Firea la finalul ședinței PSD.

Ecaterina Andronescu a avut, înainte de ședința conducerii PSD, o discuție de aproape o oră cu Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă.

Senatoarea PSD, acum la al patrulea mandat de ministru al Educației, i-a cerut, în august, lui Liviu Dragnea să se retragă de la șefia PSD și a criticat, de asemenea, guvernul.

„Pentru binele României și pentru binele PSD-ului, președintele partidului trebuie să facă un pas în spate, să dea dovadă de responsabilitate și maturitate și să facă un act de mare curaj și demnitate politică și să se retragă din fruntea partidului. Motivele sunt suficiente, le știm cu toții și nu le voi expune acum. Dacă lucrurile acestea nu se vor întâmpla acum, urgent, vom pierde guvernarea, iar noi ca partid vom ajunge la dezastru, iar în locul unui guvern PSD de profesioniști, pe care am putea să îl avem, ne vom trezi iar cu un guvern de amatori, cum am mai avut, iar țara, în an de Centenar, se va duce și ea înspre prăpastie, spre disperarea noastră și bucuria multora care nu ne vor puternici, uniți și consolidați în slujba României”, scria, în august, Ecaterina Andronescu într-o scrisoare deschisă.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro