Sari direct la conținut

UPDATE Iohannis a semnat numirea lui Felix Bănilă la conducerea DIICOT

HotNews.ro
Procurorul Felix Banila, Foto: Ziarul de Bacau
Procurorul Felix Banila, Foto: Ziarul de Bacau

Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul de numire a lui Felix Bănilă în funcția de procuror-șef DIICOT. Bănilă a declarat, pentru Mediafax, că primul lucru pe care-l va face este o evaluare a întregii structuri, pentru a vedea „ce situaţii trebuie îndreptate”.

UPDATE: „Eu sunt optimist de felul meu și mă așteptam la o astfel de reacție. În schimb, e adevărat că domnul președinte avea și varianta cealaltă. Nu pot decât să-i mulțumesc pentru încrederea pe care mi-a acordat-o”, a declarat Felix Bănilă. Întrebat care este primul lucru pe care îl va face la DIICOT în noua funcţie, Bănilă a precizat: „În primul rând, voi face o evaluare a întregii structuri, să vedem care sunt situațiile ce trebuie îndreptate”.

”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat luni, 23 iulie a.c., decretul pentru numirea în funcţia de procuror-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a domnului Oliver-Felix Bănilă – pe o perioadă de 3 ani”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

În 5 iunie, secţia pentru procurori a Consiliului Suprem al Magistraturii (CSM) a avizat favorabil propunerea ministrului Justiţiei de numire a procurorului Felix Bănilă la conducerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). Acesta îl înlocuiește pe Daniel Horodniceanu, al cărui mandat a expirat în 19 mai, fiind apoi prelungit cu şase luni, conform procedurii.

Felix Banilă, în vârstă de 46 de ani, este procuror la Parchetul Tribunalului Bacău. În perioada 2010 – 2017, el s-a aflat la conducerea Parchetului Tribunalului Bacău. În 2016, Bănilă a candidat pentru un post în CSM, fără succes.

Abonați-vă la „Rațiunea, înapoi!”
Newsletterul săptămânal în care jurnalistul Gabriel Bejan explică cele mai importante evenimente din politică, economie și actualitate internațională.
Interviuri cu experți, reportaje exclusive și analize care pun lucrurile în perspectivă.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro