Update la ”CA al TVR – si pe caseta, si live” (de Ioana Avadani)
A avut loc si celebra emisiune “CA al TVR intre bine si rau ” (sau ceva de genul asta). Un exercitiu de sinceritate, intr-o mare masura.
Am aflat de la Cristian Diaconescu ca numirea lui Alexandru Sassu la sefia TVR constituie “un act de sinceritate”, caci social-democratii nu au dorit sa caute pe cineva “cu aparenta de independenta”. Hmmm.
Am mai aflat de la Kelemen Hunor proiectul de lege care a fost adoptat de camera deputatilor in aprilie 2006 si care zace de atunci la Senat nu are nicio sansa de a trece.
Conform domniei sale, o astfel de lege nu poate trece decit in primul an al mandatului si ca noi, astia, care credem ca ea poate fi adoptata la mijlocul sau spre finele manadatului parlamentar suntem niste visatori. Daca am inteles corect, Comisia ar fi dat deja aviz negativ proiectului de lege – dar nu am gasit nicio sursa de referinta pentru a verifica aceasta informatie. Mai caut.
Tot domnul Kelemen ne-a spus ca toate partidele si-au retras sprijinul pentru aceasta lege. Domnii Diaconescu si Iorgulescu au parut necunoscatori de atare grozavie, ei sustinind ca partidele lor sunt in continuare interesate de principiile puse in proiectul cu pricina.
Aici am cazut eu grav pe ginduri. Proiectul de lege nu era minunat, dar era un solid pas inainte. Proiectul separa functiile de presedinte de cel de director general (adica, functia de decizie de cea de executie) si stabilea criterii pentru numirea membrilor CA.
Astfel:
Art. 23. – (1) Pe timpul exercitarii mandatului, membrii Consiliului:
a) sunt obligati sa renunte la calitatea de membru de partid, sau, dupa
caz, de membru in structurile de conducere ale sindicatului;
b) nu au dreptul sa realizeze, sa produca sau sa modereze emisiuni de
radio sau de televiziune;
c) nu pot dobandi calitatea de angajati ai societatii respective, ei sau
rudele lor de gradul I si II;
d) nu au dreptul sa detina, in acelasi timp, functii in societate
respectiva;
e) nu pot candida pentru functia de director general.
(2) Nerespectarea dispozitiilor prevazute la alin. (1) atrage, de drept,
demiterea din functia de membru al consiliului de administratie.
(3) Interdictiile prevazute la alin. (1) lit. b) si c) nu sunt aplicabile
reprezentantilor in Consilii ai personalului de specialitate ai SRR si SRTV.
Art. 28. – Nu pot face parte din Consilii:
a) membrii Parlamentului sau ai Guvernului, persoanele cu functii de
conducere in structurile Parlamentului sau Guvernului, precum si persoanele
care detin functii in cadrul autoritatilor administratiei publice centrale sau
locale;
b) persoanele cu functii in structurile de conducere ale partidelor
politice;
16
c) persoanele care colaboreaza, sunt angajate sau fac parte din
conducerea unor companii de presa, indiferent de forma de organizare a
acestora, precum si cele care detin, direct sau indirect, parti sociale sau
actiuni la societati comerciale din domeniul mass-media;
d) persoanele cu antecedente penale;
e) persoanele care au fost demise de Parlament pentru activitate
necorespunzatoare in calitate de membru al unuia dintre consiliile de
administratie ale celor doua societati;
f) persoanele care ocupa pozitii sau detin calitati in companii ori
societati comerciale cu capital majoritar de stat sau capital privat, in
autoritati ori institutii publice prin care s-ar afla in conflict de interese cu
rolurile si obiectul de activitate ale SRR si SRTV, astfel cum acestea sunt
definite de prezenta lege;
g) persoanele care au colaborat cu securitatea ca politie politica.
La vremea respectiva, toate partidele parlamentare si-au exprimat sprijinul pentru aceasta lege -dovada, stenograma din lucrarile plenului Camerei Deputatilor. La momentul numirii candidatilor, aceste principii au fost incalcat cu gratie, dar viguros.
Ce s-a intimplat intre timp cu partidele noastre? Ce anume a stat intre ele si propria lor decizie de a depolitiza instititiile publice de media? Vom ajunge vreodata sa facem pasul inainte in aceasta directie – sau depolitizarea TVR si SRR este un razboi pierdut?
In ceea ce priveste emisiunea lui Liviu Mihaiu, componenta a grupului a fost foarte bine aleasa – desi, ca de obicei, una iti spune producatorul la telefon, alta sunt invitatii din platou. Nu a aparut Alexandru Sassu, si nici Mircea Geoana.
Au participat insa, foarte onorabil, Cristian Diaconescu (PSD), Adrian Iorgulecu, ministrul Culturii (PNL), Kelemen Hunor (UDMR), Tudor Giurgiu, in ultima sa zi de PDG, Alexandru Lazescu, potential membru al CA (validat de Comisii, asteapta votul plenului) si Catalin Avramescu, candidatul Presedintiei (respins de Comisii si asteptind si el votul plenului).
In “partea adversa” – Mircea Toma, Cristian Godinac (presedintele sindicatelor Media Sind) si subsemnata.