UPDATE Mai multe seringi contrafacute, ce ar fi trebuit sa contina un medicament impotriva hepatitei, au fost descoperite in farmaciile din Romania
Agentia Nationala a Medicamentului a anuntat ca a fost deschisa o ancheta, dupa ce mai multe mii de seringi contrafacute care ar fi trebuit sa contina un medicament impotriva hepatitei au fost descoperite in farmaciile din Romania, informeaza televiziunile de stiri.
Potrivit autoritatilor, in seringile contrafacute exista doar apa distilata si glucoza, in loc de interferon, folosit ca tratament de pacientii care sufera de hepatita B si C si unele forme de cancer. Aceste seringi, produse in Germania, nu prezinta un pericol insa nu vor avea niciun efect.
Directorul ANM, Marius Savu, a precizat ca ancheta a fost deschisa la sfarsitul saptamanii trecute si ca nu poate fi retras complet din farmacii, intrucat bolnavii au nevoie de acest produs.
El i-a avertizat pe pacienti ca, atunci cand il cumpara, sa verifice ca arata identic cu produsul folosit inainte, ca este din sticla nu din plastic, iar pistonul este rosu, nu alb, iar daca au suspiciuni sa se adreseze medicului.
„Pacientii trebuie sa verifice seringa preumpluta in momentul in care deschid cutia sa fie siguri ca seringa este din sticla. Diferentierea se vede foarte clar cand vezi seringa. Un pacient care a mai facut injectii cu interferon va sti ca nu este in regula. Seringa oficiala este de sticla pe cand cea contrafacuta este din plastic. De asemenea, pistonul pe care apasa este rosu la cel original si negru sau alb la produsul contrafacut. Am identificat cateva zeci de cutii pe care le-am identificat cu politia in mai multe zone din tara. Nu este un risc mortal. Nu contine substanta activa, ci contine pur si simplu apa distilata”, a declarat Savu la B1 TV.
UPDATE Oficiali din ANM au declarat pentru Mediafax ca seringi contrafacute au fost gasite in trei farmacii – doua in Pitesti si una in judetul Ialomita, fiind vorba de medicamentul Pegasys.
„Este vorba despre medicamentul Pegasys. Au fost găsite zeci de cutii cu seringi care sunt falsuri grosolane. Serul este apă cu glucoză, în locul soluţiei cu substanţa activă peginterferon alfa-2a, iar seringile sunt din plastic şi au pistoane de culoare albă, deşi produsele originale sunt din sticlă şi au pistoane de culoare roşie. În plus, capacul protector al acului este de culoare neagră, în timp ce, la medicamentul original, este gri”, spun sursele citate.
Potrivit aceloraşi surse, pe cutia produsului falsificat nu apar codul de culori şi codul de bare. „În rest, cutia este foarte bine copiată”, au mai spus sursele citate.
Ancheta a fost demarată în urma unor sesizări primite de la pacienţi.
O seringă Pegasys are un preţ mediu de peste 750 de lei.