UPDATE Omul de afaceri Florian Walter, arestat preventiv
Omul de afaceri Florian Walter, care a fost adus in tara sambata seara din Emiratele Arabe Unite, a fost arestat preventiv duminica, Tribunalul Prahova confirmand mandatul de arestare emis anterior pe numele acestuia, anunta Agerpres.
Potrivit solutiei instantei, magistratii au confirmat arestarea preventiva pentru 30 de zile a lui Walter si au dispus executarea mandatului de arestare emis pe numele sau la data de 15 mai 2015.
Avocata lui Florian Walter, Lucia Musat, a declarat ca a contestat decizia instantei, actiunea urmand a fi solutionata de Curtea de Apel Ploiesti.
Aceasta a precizat ca, la momentul declansarii urmaririi penale impotriva lui Walter, acesta se afla in concediu in afara tarii si s-a predat autoritatilor din Dubai cand a aflat ca pe numele sau a fost emis mandat de arestare in lipsa.
„A fost in concediu, apoi s-a transferat la Dubai, acolo a aflat de existenta urmaririi penale. Acolo se afla si s-a predat organelor de acolo. (…) La aflarea mandatului de arestare in lipsa in tara in care se afla la acel moment, s-a predat. A fost pus sub control judiciar de Procuratura din Dubai cu plata unei cautiuni pentru a-si formula aparari in dosarul de urmarire penala. Pentru ca era din ce in ce mai greu sa colaboram de la distanta, a depus eforturi proprii pentru a se intoarce de buna voie si nesilit de nimeni in tara, procedurile de extradare in Dubai durand cativa ani de zile si interesul anchetei este sa fie prezent pentru a formula apararile”, a declarat Lucia Musat.
Aceasta a sustinut ca exista documente care atesta nevinovatia lui Walter.
„Noi facem aparari pentru a stabili nevinovatia sa in cauza, sunt documente contabile, contracte care dovedesc nevinovatia sa. Unii dintre martori au fost reaudiati si de data aceasta au spus adevarul”, a mai spus sursa citata.
____
Florian Walter, acuzat de evaziune fiscala si spalare de bani, a fost adus sambata dimineata, la ora 10.00, la Tribunalul Prahova, pentru reconfirmarea mandatului de arestare emis in mai 2015. El a refuzat sa dea orice declaratie.
Surse judiciare au declarat pentru Mediafax ca, la Tribunalul Prahova, omul de afaceri este reprezentat si de sotia sa, avocat.
Omul de afaceri Florian Walter a fost adus, sambata seara, sub escorta, in Romania, din Emiratele Arabe Unite.Aeronava in care se afla omul de afaceri a aterizat pe aeroportul Otopeni in jurul orei 21.45.
Florian Walter, proprietarul companiei Romprest, a fost arestat in Emiratele Arabe Unite la solicitarea autoritatilor romane, unde s-au inceput procedurile de extradare, in vederea cercetarii sale in dosarul in care este acuzat de evaziune fiscala si spalare de bani.
Magistratii de la Tribunalul Prahova, instanta pe rolul careia a fost inregistrat dosarul penal care are ca obiect „extradarea activa”, au admis in luna iunie 2015, cererea formulata de Centrul de Cooperare Politieneasca Internationala – Biroul National Interpol pentru extradarea lui Florian Walter, in vederea punerii in executare a mandatului de arestare preventiva emis in lipsa pe numele acestuia, in 15 mai 2015.
Florian Walter era dat in urmarire internationala din 19 mai 2015, in baza unui mandat emis de Tribunalul Prahova. Omul de afaceri era cautat din 15 mai 2015, dupa ce instanta a emis pe numele lui mandatul de arestare in lipsa, in urma unor perchezitii care au avut loc in 6 mai. La sfarsitul lunii mai, 18 persoane au fost trimise in judecata de procurorii DIICOT Ploiesti in dosarul de evaziune fiscala si spalare de bani in care este implicata compania Romprest, controlata de Florian Walter, in cazul acestuia procurorii dispunand continuarea cercetarilor intr-un dosar separat.
Cele 18 persoane sunt acuzate de evaziune fiscala, spalare de bani si constituire de grup infractional organizat, printre acestea numarandu-se si unul dintre finantatorii clubului de fotbal Petrolul Ploiesti Nicolae Capra. Totodata, SC Compania Romprest Service SA apare ca parte responsabila civilmente in acest caz.
Florian Walter este banuit ca a initiat si coordonat o grupare suspectata de evaziune fiscala si spalare de bani, operatiuni financiare in care este implicata Compania Romprest Service, alaturi de alte societati comerciale, intre care unele considerate firme-fantoma.
Potrivit procurorilor, in perioada 2012 – 2013, firma Romprest ar fi fost implicata intr-un lant de tranzactii comerciale fictive al caror rol era fie de a reduce baza de impozitare, fie de a beneficia de returnari ilegale de TVA. Astfel, procurorii ancheteaza modul in care Romprest angaja forta de munca folosita in orasele in care societatea are contracte pentru salubrizare cu autoritatile publice locale.
Anchetatori au stabilit ca mare parte dintre angajatii firmei de salubritate lucrau la negru, iar pentru a justifica si a deduce banii platiti muncitorilor, Romprest incheia contracte cu alte firme, care la randul lor incheiau contracte cu alte societati, pana se ajungea la „un esalon patru”.
Prejudiciul produs bugetului de stat este in valoare totala de 4,5 milioane de euro, reprezentand impozitul pe profit si taxa pe valoarea adaugata, la care se adauga suma de 60.494.600 de lei (echivalentul a 14 milioane de euro) supusa procesului de reciclare. Anchetatorii au instituit masuri asiguratorii pana la concurenta sumei de 18 milioane de euro.
Dosarul Romprest a fost trimis in judecata la doar cateva saptamani de la data efectuarii perchezitiilor, procurorii DIICOT Ploiesti anuntand atunci ca cercetarile au fost disjunse fata de omul de afaceri Florian Walter. Ulterior, dosarul disjuns a fost conexat la o alta cauza instrumentata de DNA, structura centrala, au declarat surse judiciare.