UPDATE Percheziții la Institutul Fundeni, cel mai mare spital din România: Ancheta vizează posibila decontare ilegală a unor medicamente
Polițiștii și procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 fac percheziții la Institutul Fundeni din București, cel mai mare spital din România. Conform procurorilor, ancheta vizează posibila decontare ilegală a unor medicamente, iar anchetatorii ridică documente din spital.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului Judecătoriei Sectorului 2, Rodica Nițescu, a declarat pentru HotNews.ro că în acest caz a fost dechis dosar penal in rem (pentru fapte) pentru infracțiunile de înșelăciune, fraudă informtică și fals intelectual. Este vorba despre fapte care ar fi fost comise în noiembrie 2020.
„Sunt vizate nereguli privind administrarea de medicamente către pacienți, în sensul că unii dintre ei figurau cu medicamente administrate, dar în realitate lucrurile nu ar sta chiar așa. Este vorba despre pacienți cu diferite afecțiuni de la Institutul Clinic Fundeni. Se ridică documente”, a precizat reprezentantul Parchetului.
În prima fază, reprezentanții spitalului le-au transmis jurnaliștilor că nu au dorit să facă niciun fel de comentariu pe acest subiect și că nu vor oferi presei informații pe această temă.
Ulterior, conducerea Institutului Clinic Fundeni a transmis un scurt comunicat de presă: „Astăzi în cadrul unei clinici din Institutul Clinic Fundeni este în curs de desfăşurare o acţiune a organelor de urmărire penală de pe lângă Judecătoria Sector 2. Acţiunea vizează o serie de verificări, realizate de organele de urmărire penală, verificări ce nu implică Institutul Clinic Fundeni”.
Institutul Fundeni este cel mai mare spital din România, aici fiind tratați pacienți cu boli cronice grave, precum cancer sau afecțiuni cardiovasculare. Spitalul se află în subordinea Ministerului Sănătății.
Managerul Institutului Clinic Fundeni este Anca Coliță, medic oncopediatru, şeful Secţiei de Pediatrie a spitalului și coordonatorul programului de Transplant Medular Pediatric din cadrul Institutului Fundeni.